>
Puțini își mai amintesc astăzi de Dana Sofronie, una dintre cele mai promițătoare gimnaste ale generației de aur din România. Campioană olimpică la Atena 2004, Dana a cunoscut succesul încă de la o vârstă fragedă, dar, dincolo de medaliile sclipitoare, viața i-a rezervat și episoade dureroase. După ce a scris istorie pentru sportul românesc, fosta gimnastă s-a retras devreme din activitate și a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, marcată de o boală despre care puțini știu. Ce mai face azi și cum arată?
În urmă cu 20 de ani, Dana Sofronie scria istorie alături de echipa națională feminină de gimnastică. La doar 16 ani, cucerea aurul olimpic pe echipe și argintul la sol, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena. Un an mai târziu, în 2005, își anunța retragerea din sportul de performanță. O decizie care a surprins, dar care avea să ascundă mult mai mult decât părea la suprafață.
Departe de lumina reflectoarelor și de atmosfera competițională, Dana Sofronie a dus o luptă grea, dar tăcută. Fosta gimnastă a decis în urmă cu ceva timp să vorbească deschis despre bătălia cu depresia, o boală care a afectat-o încă din copilărie și care a marcat profund viața sa de adult.
„Da, sufăr de depresie de ani buni. Este o boală greu de suportat dacă nu este tratată. La vârsta de 8 ani au început insomniile care au continuat până în ziua de astăzi. Până acum câțiva ani am reușit să țin insomniile sub control, dar, în timp, devenind foarte agresive, a trebuit să apelez la ajutorul specialiștilor.
Simptome? Anxietate, izolare, dureri de picioare, nedorința de socializare, aproape o neputință de a merge, de a face pași, etc. Acum doi ani am ajuns aproape în comă la spital și am reușit să îmi revin numai datorită ajutorului celor din jur, a dnei dr. Cotan Raluca și specialiștilor de la Centrul de Nevroze Predeal”, declara Dana Sofronie.
Această confesiune a fost făcută publică de Dana Sofronie chiar pe contul ei de Facebook, din dorința de a încuraja și alte persoane aflate în situații similare să ceară ajutor.
„Mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut curaj abia acum să scriu despre toate aceste lucruri în speranța că ajută pe cineva care simte la fel și care nu are curajul să ceară ajutor. (…) Este o luptă care se dă cu noi, în noi, dar e bine să avem alături oameni competenți care ne fac lupta mai ușoară”, mai spunea Dana Sofronie.
Născută pe 12 februarie 1988 la Constanța, Dana Sofronie a început gimnastica la vârsta de doar 4 ani. A fost legitimată la CSS Constanța, iar mai apoi a ajuns la lotul național, unde a fost pregătită de antrenori celebri precum Octavian Bellu, Mariana Bitang și Lucian Sandu.
Pe lângă medaliile olimpice din 2004, Dana a obținut și argintul la individual compus la Campionatele Europene, dar și alte clasări importante. După retragerea din 2005, sportiva și-a încheiat studiile și a ales să rămână aproape de sport.
Astăzi, Dana Sofronie este profesoară de educație fizică la Școala Gimnazială „Ana Lugojana” din București, acolo unde încearcă să insufle copiilor dragostea pentru mișcare și, poate, să descopere viitoare talente.