>
Povestea lui Ioan Bandac, cerşetorul român care a impresionat Norvegia, a început când un cuplu i-a lăsat cheile locuinţei lor, pentru a se îngriji de casă.
Timp de o lună, cuplul de norvegieni a călătorit prin America Latină şi i-au lăsat românului cheile de
la casă. La întoarcere, aceştia au găsit o locuinţă mai curată decât la plecare, iar bărbatul le
cumpărase, din banii câştigaţi pe stradă, un covoraş pentru baie, decoraţiuni de Crăciun şi câteva ghivece de flori.
Deşi apropiaţii lor au încercat să le explice în ce pericol se pun încredinţându-i locuinţa străinului
care nici nu le vorbeşte limba, aceştia au vrut să facă un gest frumos de sărbători şi l-au lăsat pe
Bandac să stea în casa lor în luna decembrie. Problema comunicării a fost rezolvată printr-o aplicaţie de traducere de pe un telefon mobil.
Românul a murit în 2014 şi a fost îngropat în ţara natală după ce mai mulţi norvegieni au donat bani pentru ca trupul acestuia să poată fi adus în ţară.