Nu e o glumă! Cât costă căruciorul lui Giorgios, fiul lui Ianis și al Elenei Hagi
Ianis și Elena Hagi sunt în culmea fericirii. În luna august a acestui an au devenit părinți, iar acum lumea lor se învârte în jurul lui Giorgios. Recent, Elena a postat câteva fotografii cu tabloul de familie, iar atenția tuturor a picat pe căruciorul micuțului. E unul de lux și costă cât o mașină.
La fârșitul lunii august, Elena Hagi a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, iar botezul a avut loc în data de 1 octombrie. Micuțul a primit numele Giorgios, un nume cu origini grecești vechi, ce provine din termenul geōrgós (γεωργός), care se traduce prin „lucrător al pământului” sau „agricultor”. Echivalentul în română fiind Gheorghe, așa cum îl cheamă și pe bunic.
Cât costă căruciorul micuțului Giorgios?
Recent, Ianis și Elena Hagi și-au surprins fanii din mediul online cu câteva fotografii de familie. Cei trei se află în Turcia, acolo unde o să rămână pentru perioada următoare. Însă, pe lângă tabloul frumos de familie, atenția tuturor a picat pe căruciorul micuțului Giorgios.
Căruciorul este unul de lux, iar acest aspect a fost sesizat imediat. Este vorba despre un cărucior semnat Dior. Ei bine, Ianis și Elena Hagi nu se uită la bani când vine vorba de fiul lor, așa că și-au dorit tot ce e mai bun pentru acesta. Căruciorul costă aproximativ 5.550 de euro, echivalentul unei mașini second-hand.
Primele imagini pe care Ianis și Elena Hagi le-au făcut publice cu fiul lor au fost cele de la botezul acestuia. Evenimentul a fost unul discret, la care au participat doar apropiații.
De când a devenit tătic, Ianis Hagi este în al nouălea cer. Acesta este mândru de familia pe care și-a construit-o și spune că este cât se poate de norocos pentru că și-a găsit iubirea vieții lui.
„Este cursul vieții, cu toții ne dorim copii. Sunt fericit și norocos că am reușit să-mi găsesc iubirea vieții, sper să ne țină toată viața, să creștem o familie frumoasă împreună și să fim sănătoși”, a declarat Ianis Hagi.