Mirabela Grădinaru vorbește deschis despre începuturile sale profesionale și despre modul în care a trecut de la viața de studentă la primele responsabilități pe cont propriu. Partenera lui Nicușor Dan își amintește că primele luni în București au fost pline de încercări, iar noul ritm urban a pus-o în fața unor decizii rapide privind munca și bugetul personal.
În anii de studenție, când susținerea financiară din partea familiei nu era posibilă, ea a ales să muncească. Astfel, în anul al doilea de facultate, și-a găsit un program part-time la un call-center, locul din care și-a câștigat primii bani și unde a început să-și contureze o disciplină de lucru proprie.
Înainte de a ajunge în mediul de corporație, Mirabela a trecut prin rutinele specifice unui job la telefon: program fix, obiective clare și contact direct cu oamenii. A fost o etapă în care a învățat să-și gestioneze timpul între cursuri și ture, dar și un exercițiu de răbdare care i-a permis să rămână independentă financiar.
Decizia de a lucra în paralel cu facultatea a venit firesc, pe fondul dorinței de a-și acoperi cheltuielile de zi cu zi. Deși ritmul era intens, această alegere a ajutat-o să capete încredere în propriile resurse și să-și definească așteptări realiste pentru pasul următor din carieră.
„M-am simțit pierdută”
Fraza pe care o rostește astăzi cu sinceritate surprinde starea de atunci: începuturi, încercare și adaptare. În același timp, experiența i-a adus un tip de reziliență pe care îl menționează ori de câte ori vorbește despre perioada studenției.
Mutarea în București a însemnat pentru Mirabela provocări concrete: aglomerația, distanțele și nevoia de a se orienta rapid într-un spațiu necunoscut. Ritmul capitalei a fost, la început, copleșitor, iar sentimentul de rătăcire i-a însoțit deseori traseul dintre cursuri și serviciu.
Cu toate acestea, tranziția de la statutul de studentă la cel de tânără profesionistă s-a produs treptat. Munca la call-center i-a oferit stabilitatea necesară pentru a privi mai departe, către un post într-o corporație, acolo unde a putut valorifica disciplina acumulată și experiența interacțiunii cu oamenii.
Efortul consecvent și acceptarea unui program încărcat au reprezentat, pentru ea, pașii mici care au făcut posibilă schimbarea. Fără a idealiza începuturile, Mirabela vorbește despre ele ca despre o perioadă în care a învățat să ia decizii sigure în condiții de presiune.
În discursul ei public, afirmația „M-am simțit pierdută” rămâne un reper al acelor ani — o mărturisire onestă despre cum arată realitatea primilor pași în muncă pentru mulți tineri care își caută locul într-un oraș mare.
