>
Robert Lupu, bărbatul care a șocat o țară întreagă prin crima comisă cu sânge rece în cartierul Cosmpopolis, era deja privit cu teamă de cei din jur. Ieșirile sale bizare deveniseră o obișnuință prin Onești: se plimba dezbrăcat pe stradă, în chiloți, ca și cum ar fi fost la plajă, urla fără motiv în mijlocul cartierului și stârnea neliniște printre vecini!
Tot mai multe detalii ies la iveală și conturează ideea că tragedia în care și-a pierdut viața Teodora Marcu ar fi putut fi prevenită. Un prim semnal de alarmă a venit chiar în ziua fatidică, când tânăra a fost sunată de nașa ei, după cum a relatat Gândul. Aceasta îl văzuse pe Robert Lupu în zonă și a încercat să o avertizeze. Teodora, însă, nu a considerat necesar să ceară ajutorul autorităților, spunând că bărbatul „nu are ce să-i facă”.
Dar semnele că Robert Lupu era un pericol nu erau noi pentru cei care îl cunoșteau. Martorii povestesc că, de-a lungul timpului, comportamentul său devenise tot mai bizar prin Onești, acolo unde locuia.
„Avea un comportament ciudat și când venea și lua copilul de la grădiniță!”, a spus cineva care l-a văzut în repetate rânduri.
„S-a dezbrăcat și stătea în chiloți pe stradă, ca la plajă. Urla non stop prin cartier”, a relatat un alt martor.
Pe de altă parte, alții spun că, în ciuda instabilității lui, sentimentele pentru Teodora erau intense.
„A iubit-o mult 🙁 Relația lor a început când ea avea 15 ani. Larisa (n.r. fosta soție) le-a făcut viața grea”, a declarat o cunoștință apropiată cuplului.
După ce a împușcat-o cu patru gloanțe pe Teodora Marcu, însărcinată cu al doilea copil, Robert Lupu s-a sinucis chiar înainte să fie prins de trupele speciale din Poliție! Cadavrul său a fost transportat la IML pentru necropsie, iar după terminarea procedurilor se pare că familia lui nu a dorit să îl revendice, iar corpul lui neînsuflețit a fost abandonat la morgă!
Potrivit legilor din România, atunci când un cadavru nu este revendicat de familie, autoritățile locale sau statul preiau responsabilitatea înmormântării. În astfel de cazuri, primăria organizează și plătește o înmormântare simplă, fără ceremonii. Astfel, dacă trupul lui Robert Lupu rămâne abandonat, cheltuielile vor fi suportate de stat.