>
Alin Simoiu a spus că a fost mai greu și totodată diferit de rolul lui din sezonul 7 pentru că a trebuit să se plieze pe felul în care erau construite cuplurile.
“Tind să cred că mi-am făcut rolul până la capăt”, spunea Alin.
Ce tactici a folosit Alin Simoiu cu Iustina și Maria
El a venit în acest sezon fiind conștient de faptul că fetele probabil au urmărit sezonul trecut și ele ar fi acum puțin retrase să interacționeze cu el.
“Așa că am venit cu o poveste de-acasă, cea de rănit, după o despărțire. Mă simțeam rănit, spunându-le că ne putem vindeca reciproc”, a povestit Alin despre tactica pe care a folosit-o.
El le spunea fetelor că nu a venit doar să ispitească, dar și să se vindece după despărțirea de acasă. Ele au empatizat cu durerea lui.
“Am putut să acționez fără ca ele să se gândească că pot fi o ispită”, a adăugat Alin Simoiu.
Alin a mai zis că el a încercat să le consoleze pe fetele care erau dezamăgite de partenerii lor și el le spunea cum se vor vedea materialele de acasă, prin ochii telespectatorilor. Atunci când a încercat să le ajute pe fete cu un sfat, două dinte ele s-au atașat mai mult de el, și anume Iustina și Maria.
Pe Iustina el a sfătuit-o să fie mai cumpătată pentru că îi spunea exact ce imagini va vedea Cornel la bonfire și, deși ea părea să îl asculte pe moment, la scurt timp după, Iustina făcea tot ce voia ea pentru că spunea că la final Cornel o va ierta oricum.
“Iustina e un om bun, dar răzbunător”, spunea Alin.