>
Mircea Bravo este unul dintre primii influenceri apăruţi în România, care s-a făcut remarcat în urmă cu mai bine de 10 ani, prin intermediul filmuleţelor amuzante, care au strâns milioane de aprecieri pe Facebook, Instagram, Tik Tok sau YouTube.
Are 35 de ani şi s-a născut în Beclean, judeţul Cluj. Acesta era pasionat de drept în copilările şi de aceea s-a înscris la o facultate de specialitate, după ce a terminat liceul.
Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg şi Mircea Bravo a renunţat la cariera în Drept pe care ar fi putut să o aibă. Nu a mai dat examenul de a intra în Barou şi s-a dedicat online-ului.
Mircea Bravo este un tip cu o energie diferită, debordantă, un tânăr prietenos, care şi-a încercat norocul cu filmuleţe virale, în care făcea farse. A evoluat şi a început să facă doar scenete amuzante, fără să mai implice „victimele” păcălite. Punea în scenă tot felul de sketch-uri, căci acestea erau la modă atunci, la începuturile sale în ale internetului, şi a devenit popular după ce a avut ca invitaţi în episoadele sale diverse persoane cunoscute, care i-au dat din notorietatea lor. De acolo şi până la ofertele de a apărea în reclame nu a mai fost decât un pas.
„Am început acest proiect într-o zi de 16 octombrie, în 2014, eram convins încă de atunci că voi reuşi. Într-o primă fază, timp de un an, am fost ceva mai agresiv, am mers pe farse pentru a deveni cunoscut. Am apelat la fel de fel de scene care au provocat discuţii vii în mediul online: am intrat într-un mall îmbrăcat în scutece, am făcut farse cu poliţişti, preoţi sau taximetrişti. Într-o zi am fost şi bătut de un om căruia i-am făcut o farsă. În timp am ajuns să fiu cunoscut de poliţiştii din toată ţara, pentru că au fost anunţaţi să nu cadă în plasa mea”, a povestit Mircea Bravo într-o discuţie cu Adevărul.
Nume complet: Mircea Bravo
Data naşterii: 1988
Locul naşterii: Cluj
Parteneră: singur
Greutate: 70 kg
Înălţime: 1,73 m
A făcut apoi reclame pentru branduri uriaşe, cum sunt Samsung, Microsoft, Lidl, Coca Cola, VISA și Untol şi recent şi-a deschis propria sa agenţie, denumită Bravo Productions.
A făcut reclame inclusiv pentru Armata Română şi NATO, aşa a ajuns în atenţia celor de la BBC, care au făcut un material jurnalistic despre el.
Astfel, el face bani din YouTube, Tik Tok şi restul reţelelor sociale, dar e clar că „grosul” vine din reclamele pe care le are cu brandurile influente, acolo unde îşi negociază contractele la sânge, pentru fiecare proiect în parte.
Despre familia sa nu se ştiu prea multe. Nu s-a afişat cu vreo iubită, în afara celor regizate în clipuri şi nici părinţii sau rudele nu şi le-a arătat vreodată. Inclusiv bunica din filmările sale nu este ruda de-a sa cu adevărat.
Citește și alte CV-uri ale personalităților din Showbiz:
Elon Musk
Fane Văncică
Andrei Hrebenciuc