Într-o amplă postare pe pagina sa de Facebook, ministrul economiei a anunțat, marţi seara, că toată conducerea Salrom a fost demisă şi va fi înlocuită cu profesioniști selectați pentru mandate temporare.
În mesajul prin care anunță destituirea celor de la Salrom, Radu Miruță a acuzat direct fosta conducere că ”a închis ochii în timp ce o salină se prăbuşea” și că ”a făcut achiziţii inutile şi costisitoare”.
”A durat, dar s‑a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea SALROM a fost demisă. Mai și închidem astfel din fronturile deschise. S‑a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală!”, a scris Miruță
În aceeași postare, oficialul Guvernului mai notează că, la Salrom, ”bătaia de joc s-a încheiat”. Acesta spune despre vechea conducere că ”a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale.
Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot. Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă”, a mai afirmat ministrul economiei.
În același comunicat, ministrul economiei precizează că ”în locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniștii selectați pentru mandate temporare dintre CV-urile celor care au răspuns apelului de a aplica pe website-ul ministerului pentru a se implica în companiile de stat sau specialiști respectați în domeniile lor”.
Vor activa în curând în fruntea Salrom:
Ministrul USR din Guvern a mai adăugat în mesaj că pentru locuitorii din Praid afectaţi de inundaţii, au fost puse la punct două scheme de ajutor. Una este pentru afacerile închise temporar: 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane lei aprobaţi și a doua – pentru despăgubiri şi costuri de reparaţii – ”este în desfăşurare şi se doreşte extinderea ariei de aplicare”.