>
Finala de la sol de la proba de gimnastică feminină din cadrul JO din Paris s-a încheiat. Competiția a fost marcată de un scandal iscat la final, în momentul acordării notelor.
Mai exact, românca Ana Bărbosu a fost scoasă de pe podium. Inițial, aceasta cucerise medalia de bronz, dar locul final care i-a fost acordat după contestații a fost al 4-lea.
Mihai Covaliu a reacționat imediat după proba de gimnastică. Președinte Comitetului Olimpic și Sportiv Român a fost extrem de dezamăgit de desfășurarea finală în acordarea locurilor.
„Nu numai românii au reacționat. Am fost în sală, ne-am bucurat de medalia de bronz, după care a venit acest verdict că nu ne-a fost aprobată contestația pentru Sabrina. Sala huiduia pentru că decizia a fost respinsă.
Am aflat apoi că decizia era susținută de probe foto-video. A urmat apoi exercițiul americancei, nota care ne plasa pe poziția a 3-a cu medalia de bronz, contestația Statelor Unite, aprobarea acesteia, recalcularea notei și urcarea sportivei pe locul nostru.
Specialiștii analizează și vin cu acest verdict care nu ne convine. E clar că aveam o medalie de bronz, iar în două minute un loc 4 și un loc 5. E revoltător!”, a spus Mihai Covaliu, la zona mixtă.
Sportiva româncă a reacționat imediat după aflarea clasamentului final. Inițial, Ana Maria Bărbosu era afișată drept câștigătoarea medaliei de bronz, dar recalcularea notelor a coborât-o pe locul 4.
„A fost o finală la care nu mă așteptam să o prind, în primul rând. Am plâns două zile în continuu, de emoții, până acum. M-am gândit că mai bine plâng înainte decât după, că tot aveam emoții în continuu.
Când am văzut că am făcut cel mai bun exercițiu din această competiție, am fost foarte mândra de mine. Sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe trei am simțit excelent și am spus ‘Wow, aduc România din nou pe podium la Olimpiadă, la gimnastică?’.
După aceea a fost decizia arbitrelor să schimbe chestia asta.. Cam multe se întâmplă.. Eu sunt dezamăgită de decizie. În inima mea știu că am făcut tot ce am putut.. Știu că primul rezultat a fost..
Nu vreau să trec peste calculele arbitrelor, dar ce e în inima mea e în inima mea. Mi-aș fi dorit mai mult ca pe locul trei să fie România, decât tot America“, a spus Ana Bărbosu la final, plângând de tristețe.