Ioan Davidescu Altceva 06.04.2025 22:38

Mihaela Tatu pleacă din București după eșecul de la Antena 1! Ce urmează să facă în curând

Mihaela Tatu pleacă din București după eșecul de la Antena 1! Ce urmează să facă în curând

Mihaela Tatu a luat o decizie neașteptată după plecarea de la Antena 1. Fosta prezentatoare TV a mărturisit că va pleca din București. De asemenea, a făcut noi dezvăluiri și despre înlocuirea sa de la cârma emisiunii În direct cu România.

La începutul lunii martie, după 14 ani de absență, Mihaela Tatu marca o revenire surprinzătoare în televiziune. Aceasta s-a așezat la cârma emisiunii În direct cu România, de la Antena 1, însă după nici o lună a fost înlocuită. Mirela Vaida este cea care o să îi ia locul. Ei bine, anunțul făcut de postul TV nu i-a picat prea bine fostei prezentatoare TV. De asemenea, cu doar câteva zile înainte să fie înlocuită, spunea că întoarcerea ei pe micile ecrane nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea.

Unde pleacă Mihaela Tatu după eșecul de la Antena 1

Mihaela Tatu locuiește în Oradea, acolo unde are o casă frumoasă, dar s-a mutat în București special pentru a emisiunea În direct cu România. Acomodarea nu a fost dificilă doar pentru ea, ci și pentru cățelușa sa.

Învățat cu o curte imensă, animalului de companie i-a fost destul de greu să se obișnuiască într-un apartament. Totuși, fosta prezentatoare TV a dezvăluit că face naveta de la București la Oradea.

„Mă așteaptă acasă o cățelușă foarte drăguță, un ciobănesc german, care trebuie să se obișnuiască cu apartamentul și nu-mi doresc să o las prea mult singură. Ne avem una pe cealaltă, eu sunt o stăpână nebună, o duc peste tot cu mine. Eu m-am întors pentru o perioadă în București, dar nu de tot, fac naveta București-Oradea, iar ea trebuie să învețe că există și apartamente, nu doar case frumoase, cu grădină mare și cu flori, care tocmai ce mi-au înflorit la Oradea”, a declarat Mihaela Tatu

Mihaela Tatu și cățelușa ei/ Sursa foto: Facebook

Luni, 7 aprilie, chiar în ziua în care va fi înlocuită de Mirela Vaida la cârma emisiunii de pe Antena 1, Mihaela Tatu împlinește 62 de ani. Deși nu trece printr-o perioadă tocmai bună, fosta prezentatoare TV are în continuare diverse activități. În acest weekend, a plecat la Dublin, în Irlanda, iar de sărbători va merge acasă, la Oradea.

„Vin toate prietenele mele din Oradea să mă sărbătorească pentru că pe 7 aprilie mă aniversez. Noi stăm acasă și sărbătorim. Weekend-ul acesta, voi pleca la Dublin, unde am un eveniment cu femeile. Și de Paște mergem acasă, la Oradea”, a mai spus vedeta.

„Am simțit presiune din partea celor din jur”

Revenirea în televiziune nu a fost un pas tocmai simplu pentru Mihaela Tatu, mai ales că mulți nu au văzut decizia ei cu ochi buni. Din acest motiv, vedeta a mărturisit că a simțit foarte multă presiune de la oamenii din jur.

„Eu credeam că mă simt confortabil, dar am avut o perioadă de acomodare. Norocul meu este că am început să pregătim emisiunea, formatul acela grozav de debate-uri (n.r: dezbateri), am filmat-o la perete cu două săptămâni înainte și deja m-am simțit bine.

Nu pentru mine m-am întors, pentru ceilalți. Dar, am simțit presiune din partea celor din jur. De asta mi-a fost puțină teamă. Prietenii au fost toți alături de mine, dar au fost și alte voci care spuneau: «Lasă locul celor mai tineri!».

Însă, este omul potrivit, în locul potrivit, în momentul potrivit. Acest fel de emisiune, cu întrebări delicate puse unor oameni ca să scoți niște adevăruri greu de spus de la ei, nu o poate face oricine! Să poți să faci asta nesupărându-i pe ceilalți, nederanjând! Probabil că cei tineri vor învăța!”, a adăugat Mihaela Tatu.