Gabriela Dinu Vedete 20.07.2023 10:03

Marius Mitran: CV, vârstă, biografie, avere, surse de venit, familie

Marius Mitran: CV, vârstă, biografie, avere, surse de venit, familie

Marius Mitran este un cunoscut jurnalist din România, care activează în domeniul presei sportive. S-a născut pe 5 iulie 1976, în Bârlad, judeţul Vaslui, dar locuieşte în Bucureşti.

A absolvit, în 1986, Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, apoi s-a înscris la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi, cu siguranţă, l-aţi văzut la TV, la emisiunea Reply de la TVR 1 pe care a moderat-o mulţi ani. Bineînţeles, aceasta este tot de profil sportiv, tema emisiunii fiind istoria fotbalului românesc şi momentele importante din sportul rege în ţara noastră.

Cine este Marius Mitran şi ce scrie în CV-ul lui?

În prezent, Marius Mitran este director de Comunicare în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal din România, lucrând îndeaproape cu Gino Iorgulescu, preşedintele LPF.

A avut o emisiune şi cu Marian Olaianos la TVR 1, numită Sport Replay, numai că al său coleg a fost dat afară din cadrul Televiziunii Române, după ce şi-a agresat fizic o colegă de trust, care i-ar fi fost chiar amantă.

Marius Mitran face bani din meseria de jurnalist sportiv, având mai multe colaborări. Acesta este inclusiv colaborator ProSport, acolo unde scrie editoriale şi are apariţii în emisiunea online a site-ului.

Mai mult, a scris şi cărţi sau a fost co-autor. Vorbim despre U Cluj – Povestea, carte pe care a scris-o în colaborare cu fostul coleg de la TVR, Marian Olaianos. A mai semnat condica şi în Basmul fotbalului născocit împreună cu Marius Mitran, ambele volume, publicate sub semnătura lui Marian Bazat. Nu face avere din vânzarea cărţilor, mai ales că este co-autor, iar acestea se vând cu sume de aproximativ 50 de lei.

Date Biografice Marius Mitran

Nume complet: Mitran Marius
Data naşterii: 5 iulie 1976
Locul naşterii: Bârlad, judeţul Vaslui

Este căsătorit, dar nu şi-a expus niciodată soţia. Viaţa privată nu a fost niciodată expusă pe tapet în niciun fel de postare pe Social media. Se ştie despre ea că lucrează de peste un deceniu în cadrul Televiziunii Române şi gurile rele spun că ar fi încercat să-i obţină şefia departamentului de sport din cadrul TVR.