>
Marian Râlea recunoaște că atunci când primești cuponul de pensie te deprimi puțin, dar apoi te reîntorci pe scenă și în fața reflectoarelor și vezi altfel viața, pentru că munca unui actor nu se termină niciodată. Marian Râlea continuă să joace în seriale și în filme cu aceeași dăruire, deși mărturisește că viața pe platourile de filmare nu e deloc simplă și se întâmplă la foc continuu.
Marian Râlea are convingerea că actorii nu ies niciodată la pensie, chiar dacă la un moment dat primesc un cupon. Actorul crede că asta te poate deprima pentru o vreme.
„Toată lumea îmi spune Magi și oriunde mă duc, în orice echipă de filmare, toată lumea mă cunoaște după Magi: Magi în sus, Magi în jos. Făcând seriale cu Adriana Șchiopu, de exemplu, ea îmi spune Silișor că așa era în film. Dacă o întrebați pe Anca Sigartău, ea îmi spune Mitușule că așa era în film. Dar Magi a rămas numele care este rostit de majoritatea: Magi la cadru, Magi la machiaj, Hai, Magi, o dată!
Noi suntem pregătiți să ieșim la pensie, dar actorul nu iese niciodată la pensie. De fapt el își continuă joaca pe scenă, pentru că asta este viața lui. Da, când primești cuponul de pensie e un fel de deprimare, dar nu ține mult. Pentru că seara ai spectacol sau filmezi, și atunci zici: e, ce? O să-mi vină cuponul. Diferențele sunt cum sunt, e în funcție de ce vechime avem, trebuie înțeles. Pensia pentru actor ar trebui să nu existe și cred că nu există’, spune Marian Râlea pentru Cancan.
Actorul mărturisește că munca la un serial e extrem de solicitantă, pentru că se filmează de dimineață până seara.
„E altfel decât la film. Ne sculăm la 5.00 -6.00, fetele mai devreme, pentru că intră la coafat, la machiat. Muncim până la 19.00 – 20.00, este o viteză nebună. Se învață altfel textul, iar pe urmă se uită în 30 de secunde pentru că urmează alt text, alte secvențe, alte cadre. E un fel al actorului mai altfel de a juca. La film mai ai timp, mai stai, te mai gândești, cadrele sunt mai lungi, se stă mai mult pe ele, dar la seriale este foc continuu‘, mai spune el.
Marian Râlea crede că actorii cu experiență ar trebuie să îi ajute mai mult pe cei tineri, aflați la început de drum. De asemeanea, tinerii ar trebuie să îi respecte mai mult pe cei care au slujit o viață scena.
„Sunt multe de spus, sigur. Bine ar fi cei tineri să respecte mai mult pensionarii, noi să-i ajutăm mai mult pe cei tineri, dar cred că asta și facem. Și să nu uite că părinții le sunt cei mai buni prieteni‘, precizează Marian Râlea.