Ioan Davidescu Știri 24.02.2025 13:21

Maria Andreea Raicu a murit. Actrița juca la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești

Maria Andreea Raicu a murit. Actrița juca la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești este în doliu după pierderea uneia dintre cele mai îndrăgite actrițe ale scenei locale, Maria Andreea Raicu. Artista s-a stins din viață duminică, 23 februarie, lăsând în urmă un gol imens în inimile colegilor, prietenilor și spectatorilor care au aplaudat-o de-a lungul carierei sale.

Vestea tragică a fost anunțată oficial de reprezentanții teatrului printr-un mesaj pe rețelele de socializare.

„Maria Andreea Raicu, actriță a Teatrului «Alexandru Davila», a plecat astăzi să joace pe scena eternității. Talent înnăscut și fire spirituală, va rămâne în memoria colectivă alături de numele sonore ale scenei piteștene: Constantin Zărnescu, Ion Focșa, Marin Radu Ene, George Gentea, Dem Niculescu, Ileana Focșa, Ileana Zărnescu, Angela Radoslavescu, Sorin Zavulovici, Emilian Cortea, Petre Dumitrescu, Dumitru Drăgan, Ion Roxin, Petrișor Stan și lista poate continua.
Condoleanțe familiei!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești.

Maria Andreea Raicu a fost apreciată pentru sensibilitatea și profunzimea cu care a interpretat fiecare rol. Publicul a remarcat, de-a lungul anilor, versatilitatea actriței și abilitatea sa de a da viață unor personaje complexe, transmițând emoții autentice.

Mesaje dureroase după ce Maria Andreea Raicu a murit

Dispariția sa a generat un val de reacții pe rețelele sociale, unde colegi de breaslă, prieteni și admiratori au transmis mesaje de condoleanțe și au rememorat momentele în care Andreea a strălucit pe scenă.

„Ne-a părăsit o actriță exceptională, un suflet nobil, un om extraordinar. Drum lin către stele, Doamna Andreea!😪 Dumnezeu să vă aibă-n paza Sa! Îi vom păstra lumina pe care ne-a dăruit-o în teatru și în viață. Profunde condoleanțe familiei!”, „Un om dedicat scenei și publicului! Dumnezeu să-i primească sufletul alături de îngeri!”, „Aplauze printre lacrimi de durere! Mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru teatrul piteștean”, sunt o parte dintre mesajele de condoleanțe.

Potrivit bzi.ro, Teatrul „Alexandru Davila” ar lua în considerare organizarea unor evenimente comemorative pentru a celebra contribuția Mariei Andreea Raicu la cultura locală. Spectacole dedicate și expoziții foto din cariera sa ar putea fi incluse în programul artistic al instituției.