>
Marea Wadden este unică în lume din mai multe puncte de vedere şi vom afla despre toate acestea din rândurile care urmează. Are o lungime de 450 km şi o lăţime de 40 km, ocupând o suprafaţă de 9000 de km pătraţi în total.
Este cea mai mare zonă tidală de acest tip de pe Pământ, fiind o parte din Marea Nordului. La reflux, apare o zonă de teren care în limba română se numeşte mudflat, iar în germană Watt, de unde îi provine şi numele de Wadden.
Aceasta a fost creată după furtunile care au avut loc în secolele al XI-lea şi al XV-lea, fiind un mediu tânăr, umed, care cuprinde ecosisteme intertidale. Zona tidală a acesteia este umedă şi plină de organisme maritime, iar atunci când această zonă se vede în timpul meareei joase lasă la vedere unul dintre cele mai interesante lucruri din lume.
Atunci când iese la iveală fâşia îngustă de litoral şi la reflux devine uscată, această zonă se numeşte pendularea mareelor. Flora şi fauna sa sunt bogate, adăpostind specii de plante şi animale, cum sunt foca gri sau marsopa. Peste 10 milioane de păsări vizitează în fiecare an acest ţinut.
Citeşte şi:
Cea mai mare cascadă din lume: cum arată și unde este amplasată
Există sau nu rechini în Marea Neagră? Dar delfini?
Aici întâlnim şi animale mici, specifice zonei de relief, cum sunt scoicile, melcii, racii, viermii, dar şi mamifere mari, ca focile cenuşii. Marea Wadden este inclusă în patrimoniul UNESCO de pe 30 iunie 2009, fiind considerată ca fiind cel mai mare sistem neîntrerupt de nisip.
Alte zone maritime bizare din lume:
Triunghiul Bermudelor este recunoscut în întreaga lume sub denumirea de Triunghiul Diavolului, are 805 km şi face parte din Oceanul Atlantic. Aici, o mulţime de nave au dispărut şi sunt ştiute poveştile bizare despre marinarii sau piloţii care au ajuns aici şi au dispărut fără urmă.
Varoşa este un oraş din Cipru, pe malul mării, care este complet nelocuit. A fost evacuat după o invazie turcească şi este recunoscut ca fiind un oraş fantomă.
Lacul Hillier din Australia de Vest are o origine salină şi este situat la marginea insulei Middle, din arhipelagul Recherche. Este de culoare roz şi îşi păstrează această culoare pe tot parcursul anului.