Lucia Bubulac, prima soție a lui Cătălin Crișan, primele declarații despre sacrificiile făcute după divorțul de artist. „M-am străduit”
Lucia Bubulac, prima soție a lui Cătălin Crișan, a făcut primele declarații despre schimbările care au apărut în viața ei după divorțul de interpret. Medicul a făcut sacrificii mari pentru a-și putea crește copiii, însă până acum a preferat să păstreze discreția.
Cătălin Crișan și Lucia Bubulac au fost căsătoriți între anii 1995 – 2009. Cei doi au divorțat în urmă cu 17 ani, iar viața primei soții a cântărețului s-a schimbat complet. Din păcate, aceasta nu a putut continua cariera muzicală, așa cum și-ar fi dorit. Nu puține au fost momentele în care Lucia a urcat pe scenă alături de tatăl celor doi copii ai săi.
„Dacă tu ai grijă de toți și ai grijă și de tine, înseamnă că deja ești pe primul loc. Viața mea arată la fel, am cântat atunci când am simțit nevoia să le transmit ceva celorlalți, pentru că fiecare melodie a fost compusă de mine și a fost rodul unei trăiri, unei emoții, unei tristeți sau bucurii, și atunci îți trebuie timp pentru așa ceva, pe care nu l-am mai avut în ultimii ani.
Dar va veni și acel moment, pentru că Dumnezeu îți prioritizează activitățile’, a declarat Lucia Bubulac, la Știrile Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieș.
„M-am străduit să fiu și mamă și tată, să fiu și blândă și fermă, dar sintetizând, am fost uimită de puterea pe care am primit-o de undeva. pentru că nu a fost simplu și a trebuit să și muncesc foarte mult. De asta m-am dus să fiu și cadru universitar la facultate, să mai am un serviciu și niște bani. Toate lucrurile acestea mi-au dat o satisfacție foarte mare’, a declarat Lucia Bubulac.