>
Mircea Lucescu (79 de ani) a anunțat lotul pentru meciurile cu Kosovo și Lituania din Liga Națiunilor, prima lui acțiune în acest nou mandat la cârma „tricolorilor”.
Lotul de 25 cuprinde mai multe nume-surpriză. Portarii sunt aceiași din lotul de la Euro 2024, Niță, Horațiu Moldovan și Târnovanu. Surprizele apar în cazul jucătorilor de câmp.
Iulian Cristea, dat afară de Rapid, revitalizat ulterior de Ioan Ovidiu Sabău, a fost convocat! Pe listă mai apare un jucător de la U Cluj, liderul Superligii. Este vorba despre Alexandru Chipciu.
Alte nume surprinzătoare sunt Mihai Lixandru (mijlocaș defensiv, FCSB) și Virgil Ghiță (fundaș central, Cracovia). Lixandru se află la prima convocare, Ghiță a mai jucat un singur meci la națională, acela în septembrie 2021!
„Din lotul lărgit fac parte și Răzvan SAVA, Constantin GRAMENI, Marius CORBU și Louis MUNTEANU, însă selecționerul Mircea Lucescu a decis ca aceștia să se alăture lotului U21 pentru meciurile importante pe care selecționata Under 21 le dispută luna aceasta, cu Muntenegru și Finlanda”, se mai arată pe frf.ro.
Numele convocate de Mircea Lucescu pentru dubla cu Kosovo și Lituania, foto: Imago
Ianis Hagi, exilat la echipa a doua a celor de la Rangers, fără meci oficial de la Euro 2024, apare la rândul lui în lotul selecționat de Mircea Lucescu.
Ianis nu mai este dorit pe Ibrox, fiindu-i transmis să-și caute altă echipă. El este așteptat în Superligă, dorit de Rapid și FCSB, dar planul lui este să continue la o echipă din străinătate.
Ianis Hagi nu mai are viitor la Rangers
Alt aspect extrem de interesant: Alexandru Mitriță, extrema celor de la Universitatea Craiova, cu 6 goluri și o pasă decisivă în acest sezon, revine la națională!
Mitriță a fost „interzis” în a doua parte a mandatului lui Edi Iordănescu, cu selecționerul nemulțumit de atitudinea pe care olteanul a avut-o la lot. Ultimul lui meci sub „tricolor” a avut loc în iunie 2022!
7 jucători au reprezentat România la Euro 2024, dar nu fac parte din lotul lui Mircea Lucescu la această acțiune:
În locul lor au apărut Cristian Manea (fundaș dreapta, Rapid), Virgil Ghiță (fundaș central, Cracovia), Iulian Cristea (fundaș central, U Cluj), Alexandru Chipciu (fundaș stânga, U Cluj), Alexandru Mitriță (extremă, Universitatea Craiova) și Mihai Lixandru (mijlocaș central, FCSB).