Știri 24.05.2026 11:05

Lista companiilor de stat care nu plătesc impozitele! Datorii uriașe în domeniul armamentului

Lista companiilor de stat care nu plătesc impozitele! Datorii uriașe în domeniul armamentului

Ministerul Economiei a publicat o listă surprinzătoare a firmelor din portofoliul său, clasificate după obligațiile fiscale. În fruntea acestui clasament se află companii care produc armament și vehicule militare, care, în 2026, nu vor mai putea să-și achite datoriile către ANAF sau bugetul local. Această situație devine și mai șocantă în contextul în care statele din întreaga lume investesc tot mai mult în înarmare, iar bugetele pentru apărare cresc constant.

Numai companiile aflate în patrimoniul Ministerului Economiei acumulează datorii de sute de milioane de euro la fiscul român.

Companiile de stat din portofoliul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului au acumulat datorii la stat care totalizează 760.419.376,88 lei, adică peste 145,3 milioane euro. Datoriile sunt dispuse pe patru paliere:

Din cele 39 de societăți care țin de Ministerul Economiei, un număr de 17 au acumulat datorii la ANAF și bugetele locale. În mod surprinzător, 11 dintre societățile datornice sunt filiale Romarm, holdingul statului român care produce și exportă tehnică de apărare.

Fabricile de armament ale Romarm, campioane la neplata taxelor

Cel mai prost contribuabil dintre societățile de stat administrate de Ministerul Economiei este Societatea UM Sadu SA, o fabrică de armament și muniție cu sediul în Bumbești-Jiu, care aparține de Romarm SA. Fondată în 1939 special pentru a asigura muniția necesară armatei, UM Sadu SA a ajuns azi să datoreze statului român peste 25 de milioane de euro.

Metrom SA Brașov este unic producător în România pentru anumite laminate neferoase (cupru destinat industriei militare, dar și circuitului civil, inclusiv în industria monetară) a acumulat datorii la ANAF și bugetul local care se apropie de 20 de milioane euro. Metrom SA este prima fabrică metalurgică din România, care funcționează pe bazele companiei româno-austriece Farola, fondată în 1923. Din 2022, uzina a fost reorganizată oficial ca filială controlată majoritar de Romarm , cu un pachet de 96% din acțiuni.

Uzina Mecanică București SA, principalul centru industrial specializat în fabricarea, modernizarea și mentenanța vehiculelor blindate militare grele, este situată în estul Capitalei pe un teren de 20 de hectare. La UMB au fost produse celebrele tancuri românești TR-580, TR-800 și TR-85 Bizonul iar în prezent este partener local al concernului american General Dynamics European Land Systems (GDELS). Chiar și în aceste condiții, UMB se află pe lista contribuabililor cu probleme, având o datorie de 18,2 milioane euro.

Războiul de la granița României, cel mai costisitor din istorie

Rezultatele de mai sus reprezintă încă o dovadă că România nu a fost capabilă să profite de poziția strategică de pe flancul estic al NATO și de faptul că avem un război la graniță. Conflictul armat din Ucraina este considerat ”cel mai costisitor din istorie” , care a generat costuri totale directe și resurse militare mobilizate de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari (un trilion). În primii trei ani de război, doar armamentul a costat Ucraina 320 de milioane de dolari, conform declarațiilor oficiale. De partea cealaltă, Rusia a accelerat masiv cheltuielile militare, alocând aproximativ 30% din întregul său buget de stat pentru armată.

La nivel global, eforturile financiare ale Rusiei Ucrainei și ai aliaților occidentali (SUA, UE) se ridică la o medie de 25 de miliarde de dolari pe lună. Alte costuri suportate de statele europene, inclusiv România, au fost cele generate de pierderile din PIB și inflația crescută din cauza crizei energetice.

Romarm SA a fost înființat în anul 2000 pentru a centraliza și eficientiza fostele uzine militare de stat. În prezent, Romarm funcționează ca o ”umbrelă corporativă” pentru 15 fabrici-filiale răspândite în toată țara. Surprinzător sau nu, Romarm SA nu ține de Ministerul Apărării, ci de cel al Economiei. Motivele țin de evitarea conflictului de interese (MApN este beneficiarul), precum și de statutul comercial și activitatea de export (MApN nu are cadrul legal pentru a derula activități comerciale internaționale).

Topul companiilor de stat cu datorii la stat

Nu doar fabricile de armament au ajuns pe ”lista rușinii”. Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului (CNCAF) Minvest SA Deva, societatea care controla exploatarea de la Roșia Montană, a acumulat datorii de 7,5 milioane euro la stat. Avioane SA Craiova, Plafar SA sau Șantierul Naval Mangalia sunt ”nume grele” de firme de stat care nu-și onorează obligațiile fiscale.

Total: 760.419.376,88 lei – 145.395.666 euro

Ministerul Economiei are 22 de firme fără datorii la stat. Printre ele: Loteria și Poșta Română

Există însă și firme ”curate” aflate în grija Ministerului Economiei. Poșta Română, care s-a confruntat în trecut cu o situație extrem de complicată și a ajuns să-și vândă activele, a ajuns acum fără datorii la stat. Loteria Română, Telegondola Mamaia sau Romfilatelia sunt alte companii de stat libere de datorii. Pe ”lista albă” se află și câteva societăți administrate de Romarm: Fabrica de Pulberi SA sau Uzina Mecanică Mija SA.

De ce nu poate ANAF să închidă firmele de stat care nu-și plătesc obligațiile fiscale

În mod obișnuit, când o companie acumulează datorii la ANAF, statul activează un set de măsuri de control și recuperare. Calendarul acestor măsuri cuprinde: somația de plată, poprirea conturilor (executarea silită), sechestrul pe active și blocarea activității firmei.

De ce companiile de stat nu au parte de același tratament din partea fiscului? Pentru că multe dintre ele sunt considerate de importanță strategică de către statul român. În astfel de cazuri, legea interzice oprirea activității sau vânzarea activelor critice în domenii precum industria de apărare.

Așa ajung unele companii de stat cu datorii istorice în situația de le fi șterse obligațiile sau convertite în acțiuni deținute de stat prin ordonanțe de guvern speciale. Așa s-a întâmplat în cazul Pirochim Victoria, pentru care guvernul a intervenit pentru un bilanț curat în momentul semnării parteneriatului cu Rheinmetall.