>
Laurențiu Reghecampf, fostul antrenor de la FCSB, și-a găsit o echipă într-o destinație surprinzătoare.
Laurențiu Reghemcapf și-a găsit o echipă după 7 luni de la despărțirea de Al-Tai. Antrenorul român în vărstă de 49 de ani a semnat cu campioana din Tunisia, Esperance Tunis, care este cea mai titrată echipă din țara nord-africană, cu 33 de titluri de campioană. Reghecampf i-a luat locul portughezului Miguel Cardoso, care a fost demis de către tunisieni în urmă cu 2 săptămâni.
Reghecampf continuă aventura în antrenorat într-o destinație surprinzătoare, după ce a semnat până în 2026 cu Esperance Tunis, campioana en-titre din Tunisia, care se află abia pe locul 6 în clasament la ora actuală, cu 12 puncte acumulate după primele 7 etape din noul sezon (V3, E3, Î1).
Esperance Tunis este angrenată și în Liga Campionilor Africii, fiind într-o grupă în care se mai regăsesc formațiile Djoliba, Sagrada și Pyramids.
„Athletic Tunisian Al-Taraji a finalizat detaliile contractului cu domnul Laurențiu Reghecampf în funcția de antrenor principal al echipei de fotbal a clubului nostru, cu contract care durează până în iunie 2026.
Componența cadrului său tehnic va fi anunțată ulterior”, este mesajul transmis de Esperance Tunis pe rețelele sociale.
Laurențiu Reghecampf a cunoscut cele mai mari realizări din cariera de antrenor la FCSB, pe care a antrenat-o în două perioade: 2012 – 2014, respectiv decembrie 2015 – mai 2017. „Reghe” a câștigat de roș-albaștri două titluri de campion în Superliga (2013, 2014), o Supercupă a României (2014) și o Cupă a Ligii (2016).
De altfel, Laurențiu Reghecampf a ajuns până în finala Ligii Campionilor Asiei cu Al-Hilal în 2014. Alături de Al-Wahda, Reghecampf a câștigat două Supercupe ale Emiratelor Arabe Unite (2018, 2019), precum și o Cupă a Emiratelor Arabe Unite.
Echipele la care a mai antrenat Laurențiu Reghecampf de-a lungul carierei sale de principal sunt Snagov, Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, FCSB, Al-Hilal, Litex-Lovech, Al-Wahda, Al-Wasl, Al-Ahli, Universitatea Craiova și Neftchi Baku.
Deși au divorțat oficial după trei ani în care s-au judecat, Anamaria Prodan îl acuză pe Laurențiu Reghecampf că nu a plătit pensia alimentară fiului lor, Bebeto, iar impresara i-a pus sechestru pe mai multe bunuri imobiliare și o mașină Jeep. Reghecampf a venit cu o poziție oficială pentru ProSport, în care a declarat că este doar șicanat de către fosta lui soție.
„Constat că această doamnă persistă în minciuni și fabrică tot soiul de discuții pentru a apărea în presă. I-am trimis banii încă din data de 29 iulie. Este vorba de 4.350 de dolari (4.000 de euro), însemnând două luni de pensie alimentară pentru fiul meu. Suma aceasta i-am trimis-o din Arabia Saudită și probez acest lucru cu extrasul bancar.
Eu am crezut că impresara, mai nou antrenoare de box, are alte griji, respectiv să pregătească gala iubitului, dar varianta feminină a lui Titi prosop se ocupă de farse prin instanțe și prin media. De altfel, la termenul pe care l-am avut în procesul de divorț, mi-a recunoscut faptul că a primit banii și că va retrage acțiunea”, a declarat Laurențiu Reghecampf, în exclusivitate pentru ProSport.
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece …