Ioan Davidescu Altceva 17.07.2025 13:30

Justin Timberlake a ajuns în România pentru Electric Castle 2025, alături de Jessica Biel. Actrița a venit cu cerințe speciale

Justin Timberlake a ajuns în România pentru Electric Castle 2025, alături de Jessica Biel. Actrița a venit cu cerințe speciale

Conform informațiilor Libertatea, Timberlake a aterizat în Cluj miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00. Surpriza? Nu a venit singur.

Jessica Biel, prezentă la Bonțida. Cu tot cu listă de dorințe

Soția artistului, actrița Jessica Biel, îl însoțește și de această dată, după ce a fost alături de el și la concertele recente din Berlin și Luxemburg. Iar prezența ei la Electric Castle nu a trecut neobservată: potrivit surselor apropiate organizatorilor, citate de Libertatea, echipa lui Timberlake a transmis o serie de cerințe suplimentare în backstage.

Printre ele: o bucătărie extinsă, un personal shopper și o zonă ultra-izolată. Acestea s-au adăugat unei liste deja stabilite de mai mult timp, ceea ce a luat pe nepregătite echipa festivalului. „Toate detaliile lui Justin erau agreate demult. A fost o surpriză apariția noilor solicitări”.Justin Timberlake schimbă gravitația festivalului

Pentru organizatorii Electric Castle, prezența lui Timberlake nu e doar o bifă pe afiș, ci o provocare logistică de proporții. Edmond Lenarth, responsabil cu lineup-ul, explică: „Nu e doar un headliner. Se schimbă gravitația festivalului. Totul începe să se învârtă în jurul acelui moment”.

Cu protocoale stricte, echipe tehnice extinse, trasee speciale și măsuri sporite de securitate, prezența lui Timberlake a ridicat nivelul la care se operează festivalul. „Nu e doar un artist. E un ecosistem întreg care se mută temporar la Bonțida”, spune Lenarth.

Cerere uriașă de bilete și cazare

Impactul se vede și dincolo de zona de backstage. Prețurile biletelor de avion spre Cluj au explodat, trenurile sunt complet rezervate, iar cazările s-au ocupat cu zile bune înainte. Asta confirmă ceea ce toată lumea simte: ediția 2025 e pe cale să doboare toate recordurile Electric Castle. Fotografii arhivă PROFIMEDIA

Entertainment Themen der Woche KW25 Justin Timberlake et Jessica Biel CELEBRITES : arrivees au Defile Louis Vuitton – Pa

Spiritul Electric Castle rămâne neschimbat

Chiar dacă festivalul are în 2025 un superstar mondial pe scenă, organizatorii țin să sublinieze că vibe-ul Electric Castle rămâne intact. „Partea cea mai grea nu e doar financiară. E să păstrezi spiritul nostru – mixul de inovație, libertate și haos creativ controlat – chiar și în fața unui gigant ca Timberlake”, spune Lenarth.

În zilele următoare, pe scenele de la Bonțida vor urca nume importante precum Queens of the Stone Age, Justice, Yungblud, Shaggy, Bicep sau Netsky b2b NGHTMRE, dar și artiști români precum Inna, Grasu XXL sau Zdob și Zdub.