În satul Argea, comuna Ploscuțeni (județul Vrancea), numele lui Iulian circulă în șoaptă, ca o rană care încă nu s-a închis. Avea 22 de ani și plecase cu un singur gând în minte: să strângă bani pentru fetița lui, care abia împlinise doi ani.
Doar că, la câteva ore distanță de casă, într-o localitate germană despre care puțini auziseră până atunci, liniștea s-a transformat într-o neliniște care a cuprins o familie întreagă. Începi să numeri zilele, apoi orele. Și fiecare apel fără răspuns devine o întrebare.
Pe 27 decembrie 2025, la două zile după Crăciun, Nelu-Iulian Logofeteasa a plecat spre Germania, în localitatea Aukrug. De aproximativ două luni lucra acolo, ca șofer la o firmă de curierat, încercând să prindă un ritm care să-i aducă stabilitate și un viitor mai bun pentru copil.
Cei de acasă au încercat să-l oprească măcar până după Revelion. Au insistat, au întors vorbele pe toate părțile, au căutat motive. Dar Iulian a ales să plece, cu teama că o absență i-ar putea costa salariul sau chiar locul de muncă.
Citește și:
Tatăl său, Daniel Logofeteasa, avea să spună ulterior că presiunea se simțea chiar și când băiatul era încă în România, din mesajele primite:
„Cât a fost acasă, tot a primit mesaje de la patron să nu lipsească de pe 29 de la muncă…”
Din acel moment, totul s-a legat de un calendar simplu și crud: date, ore, încercări de contact, verificări, speranțe. Iar pentru o familie, fiecare zi trecută fără un semn a devenit un gol care apasă tot mai tare.
Pe 28 decembrie 2025, apropiații spun că nu au mai reușit să ia legătura cu Iulian. Inițial, au fost explicații posibile: program, drumuri, oboseală, un telefon fără semnal. Apoi au început postările și distribuirea de mesaje pe rețelele sociale, în încercarea de a obține orice detaliu, orice urmă, orice confirmare.
Pe 31 decembrie 2025, cazul a ajuns și în spațiul public, după ce familia a sesizat dispariția. Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a transmis un apel, iar numele lui Iulian a devenit, peste noapte, un strigăt pe ecrane și în grupuri: „l-ați văzut?”, „știți ceva?”, „ați auzit ceva?”.
Între Vrancea și Germania, distanța nu se mai măsura în kilometri, ci în lipsa de răspunsuri. Iar în această lipsă, rămânea o singură certitudine: acasă, o fetiță de doi ani îl aștepta fără să înțeleagă de ce îmbrățișarea întârzie.
Familia a vorbit despre șoc, despre frică, despre ore de așteptare care nu seamănă cu nimic din viața de zi cu zi. A mai spus și că detaliile legate de ceea ce s-a întâmplat nu pot fi lămurite complet până la finalizarea autopsiei, care urmează să stabilească exact cauza.
În prima zi a anului 2026, Daniel Logofeteasa a publicat pe Facebook mesajul care a înghețat orice urmă de speranță: „De astăzi e oficial, am rămas fără puiul meu drag! A murit”.
