>
Soția lui Pavel a devenit studentă, deși cei doi sunt împreună de peste două decenii. Ea și-a împlinit un vis pe care s-a decis să îl urmeze încă de când copii lor erau copiii mici:
„Asta a fost marea ei dorință, să facă medicină. Atunci când erau copiii mici și se îmbolnăveau, ea avea un soi de har, știa ce trebuie făcut, s-a și documentat. După ce s-a documentat din ce în ce mai mult, a început să îi placă treaba asta. Normal că mie mi-a fost bine știind că ea e acasă, cu copiii. Astfel, eu am putut să îmi fac meseria și mai bine, să ne fie mai bine tuturor. Mi-a dat o relaxare extraordinară”, a spus actorul.
„Era un vis al ei, de mai mult timp îmi tot povestea. Datorită ei avem familia asta frumoasă, ea a fost liantul principal în toate acestea, iar la un moment dat, știi cum e, vrei să realizezi și visurile pe care le-ai avut. Dacă nu acum, atunci când? De ce nu? A avut ambiția asta. Eu nu știam că este atât de învățat la Medicină. Doamne… este enorm. Acum a trecut cu brio în anul patru…
Îi place enorm de mult, are har și mă bucur. Decât să regreți o viață întreagă că nu ai îndrăznit, mai bine ai bucuria că măcar ai încercat. Poate o să fac, poate nu o să fac, dar în cazul ei sigur va fi o profesie pentru tot restul vieții.
Va fi pediatru, va fi chirurg, nu știu, să vedem. Decizia îi aparține în totalitate. Normal că ne-a schimbat puțin dinamica vieții, pentru că înveți cam toată ziua, fiind student la Medicină, dar uite că ne-am reglat din mers. A fost ușor, a fost greu, dar important e să ne susținem unul pe altul.”, a spus Bartoș pentru viva.ro
„Câteodată, în cuplu, îți vine să te dai cu capul de pereți, dar cred că așa se întâmplă în fiecare cuplu. Cine îmi spune că este doar lapte și miere… nu îl cred niciodată. Normal că sunt challenge-uri, dar ține de abilitățile celor doi și de cât de mult comunică ei. Asta este foarte important: tipul de prietenie care ne leagă și cât de prieteni suntem. Dacă prietenul tău cel mai bun devine soția ta… e foarte bine. Ca relația să fie sănătoasă, trebuie ca ea să aibă prietenii ei și eu prietenii mei, de care să ne bucurăm în continuare”, explică actorul.
„Facultatea a fost una dintre cele mai mișto perioade ale mele. Chiar mă uitam acum, eu am făcut facultatea la Cluj și vedeam Căminul 16, unde l-am făcut. A fost o perioadă foarte grea, într-adevăr erau multe lipsuri, dar a fost una dintre cele mai mișto perioade. În care, vorba aia, ca să îți câștigi existența, am fost și ospătar, am lucrat și într-un non-stop. Pentru că trebuia.
Dar pentru mine a fost una dintre cele mai tari perioade, pentru că aveam și niște colegi foarte faini. Eram o gașcă foarte mișto! Important pentru mama era să merg la facultate, ca să nu mă duc pe alte căi greșite. Și pentru ea era fericită, că ea avea mare încredere în mine și a zis: Pavele, eu am încredere că vei face!. Și într-adevăr, eu m-am întreținut singur în facultate, așa că nu am fost o povară pentru nimeni”, a spus într-un alt interviu.