Gabriela Dinu Altceva 29.08.2024 11:42

În urmă cu 16 ani, Laura Stoica murea într-un groaznic accident de mașină în timp ce se întorcea de la un concert,

În urmă cu 16 ani, Laura Stoica murea într-un groaznic accident de mașină în timp ce se întorcea de la un concert,

Celebra artistă, Laura Stoica, murea într-un groaznic accident de mașină în timp ce se întorcea de la un concert de la Urziceni.

În acele momente de cumpănă, artista mai era în mașină și cu toboșarul formației, Cristi, bărbat cu care își făcuse planuri să-și întemeieze o familie având în vedere că cei doi urmau să devină și părinți peste câteva luni.

Ce relație are mama Laurei Stoica cu familia bărbatului cu care aceasta urma să aibă un copil

Laura Stoica a fost una dintre cele mai iubite și apreciate artiste din România! La vârsta de 38 de ani, aceasta și-a luat însă adio de la viață pentru totdeauna. Totul s-a întâmplat în urmă cu cinsprezece ani în timp ce se întorcea de la un spectacol alături de partenerul său, decedat și el în acel eveniment rutier sub fiarele mașinii.

Elena Stoica, mama regretatei Laurei Stoica, a mărturisit că și acum ține legătura cu familia lui Cristi, bărbatul cu care fiica sa trebuia să se mărite și să aibă un copil.

“Țin legătura în continuare cu familia lui Cristi, normal! Chiar în primăvară am făcut și crucea de la mormântul lor, am schimbat-o că era veche de 15 ani de zile. Era o cruce din lemn și am schimbat-o cu una din granit. Este și normal să ținem legătura, suntem oameni, trebuie să ne înțelegem”, ne-a spus Elena Stoica.

De asemenea, Elena Stoica a mai mărturisit că s-a resemnat cu timpul și cu moartea subită a Laurei.

Mama artistei nu a mai visat-o pe fiica ei
“Ce să fac, sunt bine! Sunt câteva zile în concediu la mare! Nu am mai visat-o deloc pe Laura, dar de ce mă întrebați să îmi necajesc sufletul? Am reușit să trec peste, nu am mai visat-o deloc. Eu zic că așa a fost să fie.

Ea să se înalțe la Cer, iar eu să mai rămân aici să mai trăiesc. Mai mergem la cimitir la ea, e normal. Merg și eu dar mai mult băiatul meu care locuiește în București se duce mai des și îngrijește mormântul”, ne-a mai spus Elena Stoica.

De precizat este și faptul că înainte să moară, Laura Stoica și-a presimțit această cumpănă.

Laura Stoica și-a presmțit moartea
“Eram cu Laura la ziua prietenei noastre. Dintr-o dată, ne-a spus mie şi soţului meu: “Dacă mor, se vor îmbogăţi toţi impresarii mei.”

Noi am replicat: “Laura, ce vorbe-s astea?!”. Laura ne-a spus că poate va da mâna cu Sfântul Petru şi soţul meu îi va căra sicriul. După o lună, chiar aşa s-a şi întâmplat, soţul meu îi căra sicriul”, a povestit o bună prietenă a Laurei Stoica, potrivit apropotv.ro, după acea tragedie.