În sfârșit, vestea pe care o aștepta toată planeta. Decizia luată de Vladimir Putin
El a făcut această declaraţie după ce Kremlinul a anunţat că cei doi lideri au discutat despre un armistiţiu temporar în Ucraina, pe 9 mai, cu ocazia Zilei Victoriei, când ruşii sărbătoresc sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP şi Reuters.
„Am avut o discuţie plăcută, îl cunosc de mult timp” pe Putin, a spus Trump.
Preşedintele american a asigurat că discuţia s-a axat în principal pe conflictul dintre Rusia şi Ucraina, în timp ce Kremlinul a afirmat că cei doi lideri au „acordat o atenţie specială situaţiei din Iran şi din Golful Persic”.
Kremlinul a mai anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin a propus miercuri un armistiţiu în Ucraina pe 9 mai, ziua în care Rusia sărbătoreşte victoria sovietică din 1945 asupra Germaniei naziste şi a dat asigurări că Donald Trump a aprobat această iniţiativă.
Putin i-a spus lui Trump că este gata „să decreteze un armistiţiu pe durata sărbătoririi Zilei Victoriei”, a declarat presei consilierul său diplomatic Iuri Uşakov. Acesta a adăugat că Donald Trump a „susţinut activ” această iniţiativă, menţionând că această sărbătoare marchează o „victorie comună”.
Din 2023, Ucraina sărbătoreşte victoria din 1945 pe 8 mai, la fel ca ţările occidentale.
Putin şi Trump au avut ultima lor convorbire telefonică raportată public pe 9 martie, deşi Trump susţine că vorbesc regulat.
Trump ar fi afirmat că un acord de pace „este aproape”
Trump, vorbind cu reporterii în timp ce se întâlnea cu astronauţii misiunii Artemis II în Biroul Oval, a spus că el a fost cel care a sugerat „un mic armistiţiu” în războiul din Ucraina în timpul convorbirii telefonice cu liderul rus. „Şi cred că ar putea face asta”, a spus Trump, apoi a întrebat reporterii dacă Putin a anunţat deja un armistiţiu.
Putin a anunţat şi anul trecut un armistiţiu similar, care a durat trei zile, dar care nu a fost convenit cu Kievul.
Trump are o istorie de comentarii pozitive la adresa lui Putin şi de critici aspre la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru că acesta din urmă nu a acceptat să încheie un acord cu Rusia pentru a pune capăt războiului în condiţiile cerute de Moscova, care prevăd în special cedări teritoriale.
Trump a mai spus că Putin s-a oferit să ajute în problema uraniului îmbogăţit al Iranului, un obstacol cheie în calea unui acord pentru a pune capăt războiului din Iran. „I-am spus că aş prefera mult mai mult să se implice în încheierea războiului cu Ucraina. I-am spus: înainte să mă ajuţi, vreau să-ţi închei războiul”, a declarat Trump.
Consilierul Iuri Uşakov nu a precizat ce propuneri a făcut Putin în legătură cu Iranul. Moscova s-a oferit anterior să scoată uraniul îmbogăţit din Iran.
Uşakov a adăugat că Trump, într-o conversaţie prietenoasă şi de afaceri care a durat peste o oră şi jumătate cu liderul de la Kremlin, a spus că el crede că un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina este aproape.