Ioan Davidescu Vedete 24.08.2024 12:48

Imagini superbe cu Anda și Liviu Vârciu, în biserică! Cei doi radiază de fericire!

Liviu Vârciu și Anda Călin și-au jurat iubire veșnică astăzi. Cei doi au spus cel mai important „Da” din viața lor și au avut mari emoții și în biserică. Au devenit o familie după aproape opt ani de relație și doi copii și au strălucit în cea mai importantă zi din viața lor.

Liviu Vârciu și Anda Călin au devenit o familie astăzi. Cei doi au spus cel mai important „Da” din viața lor și s-au căsătorit și religios. Și-au dorit un eveniment restrâns, așa că, doar familia și apropiații le-au fost alături și așa cum era de așteptat, mirii au strălucit în această zi specială.

Liviu Vârciu și Anda Călin, imagini superbe de la cununia religioasă

Anda Călin a purtat două rochii în ziua în care a devenit soția lui Liviu Vârciu. Dacă la cununia civilă a ales o rochie albă scurtă, la cununia religioasă a purtat o rochie lungă, diafană. De departe, cele mai mari emoții le-au avut atunci când au devenit o familie și în fața lui Dumnezeu. Cei doi au împărtășit cu fanii și câteva imagini din timpul cununiei religioase.

Vor aniversa opt ani de relație peste câteva zile

Peste câteva zile, cei doi vor avea din nou motiv de sărbătoare, căci pe 27 august vor aniversa opt ani de când formează un cuplu. Liviu Vârciu declara că, deși ca în orice familie mai există uneori certuri, el și Anda Călin sunt la fel de uniți și acasă, nu doar atunci când sunt în public.

„De la ea am învățat (nr. să fie ironic). Noi asta facem ca să supraviețuim și să fim un cuplu care încă rezistă după 7 ani. Nu ne-am înșelat, nu ne-am călcat pe bătături, avem și noi discuțiile noastre, avem și noi iubirile noastre, dar le avem pe ale noastre acasă. S-au despărțit cei de care spuneați că se iubesc foarte mult. Noi nu am jucat în rol, suntem la fel în public, în viață și pe Youtube, că am și canal unde pun momente din familia mea. Suntem la fel de funny și de mișto, ăsta e secretul, să nu joci un rol că s-ar putea să-l joci prost”, declara Liviu Vârciu, la Antena Stars.