Stațiunea Sinaia a fost lovită, miercuri, de o furtună violentă. Fenomenul extrem a produs pagube numeroase în zonă. Inclusiv acoperișul gării a fost luat de vijelie. S-au raportat și răniți.
În urma furtunii violente din Sinaia, 11 persoane au ajuns la spitalul din oraș. Victimele au fost surprinse de vremea extremă în timp ce se aflau pe Aleea Peleşului.
Răniții, toți turiști, au suferit fracturi, escoriaţii şi lovituri în special în zona capului, în condiţiile în care vântul a doborât copaci şi a rupt crengi. Printre cei răniți sunt şi 5 turişti israelieni. Persoanele rănite au vârste cuprinse între 17 şi 68 de ani, conform datelor preliminare obţinute de medici și citate de News.ro.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, pentru miercuri, furtuni violente în aproape toate regiunile țării. Primele manifestări extreme s-au văzut deja în mai multe orașe.
La Sinaia, județul Prahova, o furtună de câteva zeci de minute a făcut prăpăd. Pe Drumul Național 1, în zona Gării din stațiune, traficul rutier a fost restricționat din cauza unor copaci căzuți pe șosea.
De asemenea, acoperișul gării a fost aruncat peste DN 1. Imaginile publicate pe site-urile de socializare arată proporția dezastrului lăsat în urmă de fenomenele meteorologice extreme.”Sfârșitul lumii la Sinaia! Ce-a mai rămas din Sinaia. Nimic! Totul e rupt, totul e distrus. Priviți unde a zburat acoperișul, în pom! Totul e nenorocire”, se arată într-o filmare a unui martor postată de publicația Observatorul Prahovean.
Presa locală scrie că un copac ar fi căzut pe o mașină, în zona unei benzinării, iar o persoană ar fi rămas blocată în autoturism. Apoi, în apropierea unei mănăstiri, un alt arbore doborât de vânt a căzut peste mai multe persoane. Ar fi și cinci victime, notează Actualitatea Prahoveană.
Cei de la ISU Prahova au anunțat că pompierii intervin pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice produse în oraș. ”Pentru gestionarea acestora acționăm cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, ambulanța pentru transport victime multiple, autospeciale pentru descarcerare și autospeciale de primă intervenție și comandă.
La nivelul Detașamentului Sinaia a fost dispusa creșterea capacității operaționale și a fost activată grupa operativă la nivelul ISU Prahova”, au transmis reprezentanții Inspectoratului.
Cei de la IPJ Prahova spun că, pe DN1, în zona Gării din stațiunea Sinaia, traficul rutier este restricționat din cauza unor copaci căzuți pe partea carosabilă.
”La fața locului acționează echipe de intervenție pentru îndepărtarea copacilor și eliberarea carosabilului, în cel mai scurt timp posibil. Polițiștii rutieri se află în zonă pentru dirijarea traficului și prevenirea oricăror evenimente rutiere. Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor, să adapteze viteza la condițiile de drum și să manifeste prudență sporită în trafic”, au mai transmis reprezentanții IPJ.