>
Ilinca Obădescu este prezentatoare la Kanal D şi soţia lui Mihai Gruia, cântăreţ din trupa Akcent. Reprezintă unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc şi la începutul anului şi-au suprins familia şi apropiaţii atunci când au anunţat că se vor căsători.
Ilinca Obădescu are 37 de ani, în timp ce proaspătul său soţ are 41. Acesta a mai fost căsătorit în trecut, timp de 10 ani cu Laura, alături de care are două fetiţe. Din 2018, s-au separat, iar Gruia s-a îndrăgostit de Ilinca.
Ilinca Obădescu prezintă ştirile la Kanal D, însă nu mulţi sunt cei care ştiu că meseria ei de bază este aceea de consultant în nutriţie, fiind licenţiată în acest domeniu.
Puţin surprinzător pentru o femeie, aceasta deţine certificat de skipper şi poate conduce o barcă, mai face bani şi din meseria de instructor de yoga şi pilates. Este chiar o persoană multilateral dezvoltată, mai ales dacă judecăm după faptul că aceasta urmează în prezent cursurile unei alte şcoli, aceea de Sleep Stress Recovery:
“Și asta cu învățatul și în ziua de astăzi îmi place să învăț, adică eu cu școlile mele nu o să mă las niciodată de școală. Îmi place să învăț, îmi propun ca până la bătrânețe să învăț ceva nou în fiecare zi, fac lucrul acesta pentru a avea un creier sănătos și la 90 și ceva de ani, pentru că eu mi-am propus să trăiesc până la 96 de ani”, a povestit Ilinca.
Ilinca şi-a pierdut mama în urmă cu doi ani, grav bolnavă. În prezent, aceasta este de nedespărţit de o bijuterie pe care o are de la părintele său:
“Inelul acesta are o poveste foarte interesantă. Până acum ceva vreme nu purtam inel, iar mama mea îmi tot spunea: ‘Poartă și tu un inel!’. Mama mea a murit în urmă cu 2 ani, a murit de Crăciun și, la următorul Crăciun, m-am dus și mi-am cumpărat singură această bijuterie. E un inel la care țin foarte mult și simt așa că mami este lângă mine prin acest inel, mereu”, povestea Ilinca.
Nume complet: Obădescu Ilinca
Data naşterii: 1985
Locul naşterii: Bucureşti, România
Partener: Mihai Gruia