Am ajuns la Sarti într-o după-amiază fierbinte de vară. Aerul mirosea a sare și pini, iar faleza era plină de taverne. Prima oprire a fost inevitabil la o masă umbrită, unde ospătarul mi-a adus, „din partea casei”, o mică porție de măsline Kalamata și o sticlă de apă rece. Simplu, dar definitoriu pentru Grecia.
Am început cina cu tzatziki, cremos și răcoritor, perfect alături de pita caldă, rumenită pe plită. Apoi am trecut la un platou de feta saganaki – bucăți de brânză feta pane, rumenă și sărată, servită cu lămâie. Gustul era atât de intens încât mi s-a părut mai degrabă o declarație de identitate decât un simplu aperitiv.
Felul principal: kakavia, supa pescarilor. Bucătarul mi-a explicat că în fiecare zi gustul e altul, pentru că depinde de ce prind bărcile dimineața. În farfuria mea pluteau bucăți de pește alb, cartofi și legume, toate unite de uleiul de măsline.
La desert, am primit loukoumades – gogoși mici, scăldate în miere și presărate cu scorțișoară. Mi-au amintit de copilărie, dar aveau un parfum oriental aparte.
Dimineața, am intrat într-o brutărie mică din sat. Acolo, pe rafturi, erau zeci de plăcinte. Am ales o spanakopita – plăcintă cu spanac și feta, învelită într-un aluat crocant. Alături, o tiropita, varianta doar cu brânză. Era micul dejun tipic al localnicilor, savurat alături de un frappé grecesc, cafeaua rece care nu lipsește de pe mesele de vară.
La prânz am descoperit gustul adevărat al souvlaki-ului. Nu era doar carne pe frigăruie, ci o combinație de porc marinat în oregano și lămâie, servit cu pita moale, cartofi prăjiți în ulei de măsline și salată proaspătă.
Seara am încercat dolmades – frunze de viță-de-vie umplute cu orez și carne, scăldate într-un sos avgolemono (ou și lămâie). Gustul era fin, citric, diferit de orice mai mâncasem.
La desert, am comandat galaktoboureko, o prăjitură cu cremă de lapte, foi fine de aluat și sirop dulce. Era bogată, dar surprinzător de ușoară.
Prânzul de azi a fost dedicat moussaka-ei, mâncarea emblematică a Greciei. Straturi de vinete, cartofi, carne tocată și bechamel, rumenite la cuptor. Grecii o servesc porționată ca pe o prăjitură, dar gustul este un amestec cald și complex, cu o ușoară aromă de scorțișoară în carne.
Dar adevărata experiență a zilei a fost seara, când am stat la o masă plină cu meze – micile gustări care însoțesc băuturile. Am avut:
taramosalata – pastă de icre roz, fină și sărată, servită pe pâine prăjită;
melitzanosalata – salată de vinete coapte, cu ulei de măsline și usturoi;
keftedes – chiftele mici de carne, aromate cu mentă și oregano;
calamari prăjiți, crocanți la exterior și fragezi în interior.
Ouzo-ul a completat masa. Mirosul de anason, gustul ușor dulceag și modul în care băutura se albește când adaugi apă au transformat seara într-un ritual autentic.
M-am dus în portul mic din Kalamitsi și am intrat într-o psarotaverna – taverna pescărească. Pe gheață erau expuse peștii prinși în dimineața aceea. Am ales un seabream (dorada). A fost gătit simplu, pe grătar, cu puțină sare și ulei de măsline. Nimic sofisticat, dar gustul mării era inconfundabil.
Am încercat și sardine la grătar, o mâncare extrem de populară în Grecia, servită cu lămâie.
Seara, în Sarti, am testat celebrul octopus la grătar. Bucătarul mi-a spus secretul: caracatița trebuie bătută de pietre pentru a-i frăgezi carnea, apoi fiartă scurt și, abia la final, pusă pe jar. Textura era perfectă, iar gustul, un echilibru între mare și fum.
Desertul a fost kataifi – un desert cu nuci și sirop, asemănător cu baklava, dar cu un aluat tras în fire subțiri ca niște tăiței.
Am dedicat ziua bucătăriei fără carne, pentru că grecii au o tradiție bogată în mâncăruri de post.
La prânz am comandat gemista – ardei și roșii umplute cu orez, ierburi și, uneori, stafide. Gustul era dulce-acrișor și foarte parfumat.
Alături am primit o porție de briam, un fel de ratatouille grecesc, cu vinete, dovlecei, cartofi și roșii coapte la cuptor.
Seara am descoperit fasolada, supa groasă de fasole cu roșii, țelină și ulei de măsline, considerată „mâncarea națională” a Greciei. Era hrănitoare și avea un gust profund, simplu și autentic.
Desertul a fost un yogurt grecesc cu miere și nuci – un clasic al meselor de seară, răcoritor și sănătos.
Ziua a început pe fugă, cu un koulouri, covrig grecesc presărat cu susan, cumpărat de la un vânzător ambulant.
La prânz am testat celebrul gyros – carnea tăiată direct de pe rotisor, pita moale, sos tzatziki și cartofi prăjiți. Era o mâncare stradală, dar cu un gust autentic pe care nu-l regăsești nicăieri altundeva.
Seara am lăsat loc pentru deserturi. Am încercat baklava, cu foi subțiri, nuci și sirop de miere, și rizogalo, budincă de orez cu scorțișoară.
Chelnerul mi-a adus și o mică porție de glyko tou koutaliou – dulceață de fructe servită într-o lingură, tradiție veche de ospitalitate grecească.
Am vrut să închei călătoria cu un adevărat festin.
Dimineața: bougatsa, plăcintă cu cremă de lapte și zahăr pudră, alături de o cafea grecească fiartă la nisip.
Prânzul: pastitsio, un fel de lasagna grecească, cu paste, carne și sos bechamel. Alături, o salată horiatiki – roșii dulci, castraveți, ceapă roșie, măsline Kalamata și feta tare.
Seara: un adevărat banchet cu prietenii greci pe care i-am cunoscut. Pe masă au fost:
kokkinisto – carne de vită gătită în sos de roșii;
stifado – iepure înăbușit cu cepe mici și vin;
kalamarakia gemista – calamari umpluți cu orez și ierburi;
și, inevitabil, o sticlă de tsipouro, băutura tare, fără anason, care se bea alături de pește și brânză.
La desert, am primit ekmek kataifi, un desert cu smântână, nuci și sirop, și am încheiat seara cu un pahar de lichior de mastica, aromat cu rășina de mastic din Chios.
Cele șapte zile petrecute în Sarti nu au fost doar o vacanță, ci o adevărată călătorie culinară. Fiecare masă a fost o lecție de istorie, fiecare gust – o fereastră spre sufletul grecilor.
Am înțeles că bucătăria grecească nu se bazează pe sofisticare, ci pe respectul față de ingredientele simple: uleiul de măsline, roșia, brânza, peștele, ierburile.
La final, am plecat cu senzația că am cunoscut Grecia nu doar cu ochii, ci și cu papilele gustative. Și știu că atunci când mă voi întoarce, voi recunoaște din nou mirosul de oregano, gustul sărat al măslinelor și dulceața unei baklava abia scoase din cuptor.
