>
Gradele militare din România stabilesc ierarhia militară prin care persoanele care lucrează în forţele armate pot promova începând de la gradul de soldat şi până la cel de amiral.
La noi în ţară, gradul militar este dreptul titularului şi prin intermediul lui este recunoscut în cadru social ca militar. Atunci când o persoană este avansată ea este, de fapt, înaintată în grad.
Numai că atunci când are loc o astfel de avansare, ea nu este similară cu acordarea gradelor militare din alte state, căci la fiecare naţiune în parte regulile de acordare ale lor diferă şi au legătură cu efectuarea stagiului militar minim.
Gradele din Armata Română sunt de mareşal, general, amiral, chestor general, general locotenent, viceamiral, chestor-şef, general-maior, contraamiral, general-maior, chestor principal, general de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, general de brigadă, chestor, colonel, comandor, comisar-şef, locotenent colonel, căpitan comandor, locotenent colonel, subcomisar, căpitan, sublocotenent, aspirant, subinspector.
În cadrul Poliţiei Române, gradele sunt următoarele: maistru militar principal, elev, ofiţer, maistru militar, agent de poliţie, agent şef principal, maistru militar clasa I, agent şef, maistru militar clasa a II-a, agent şef adjucnt, maistru militar clasa a III-a, agent principal, maistru militar clasa a IV-a, agent.
Şi continuă, cu subofiţeri, plutonier adjutant principal, plutonier adjutant şef, plutonier major, sergent major, sergent, caporal armată, caporal clasa a I-a, fruntaş, jandarm.
Se numeşte personal militar în România nu doar cel care lucrează în Armata Română. Militari sunt şi cei angajaţi în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cum sunt pompierii militari, angajaţii din cadrul Jandarmeriei, cei din Serviciul de Protecţie şi Pază al Serviciului Român de Informaţii, angajaţii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ce trebuie reţinut, însă, este faptul că însemnele acestor funcţionari publici ce au un statut special din cadrul sistemului naţional de ordine publică nu reprezintă grade militare.