>
Pentru Gina Pistol, viața de familie a fost mereu un subiect delicat. Vedeta a trăit o traumă a abandonului în copilărie, atunci când părinții ei au decis să divorțeze.
După divorțul părinților ei, relația cu tatăl ei s-a răcit atât de mult până a devenit aproape inexistentă. Ulterior, bărbatul s-a recăsătorit, iar în prezent mai are doi copii și din cealaltă căsnicie.
„Cea mai mare greşeală pe care o fac părinţii când divorţează este că nu renunţă la orgolii. Pentru mine, cuvântul „tată” nu înseamnă nimic. Tata ne-a iubit mult pe mine şi pe fratele meu. După divorţ, s-a mai rupt de noi. S-a recăsătorit şi are doi băieţi. Pentru mine, familia e ceva frumos. Îmi doresc mult lucrul acesta”, declara Gina Pistol într-un interviu pentru fanatik.ro.
Unul din momentele dureroase din copilăria ei a fost acela în care Gina Pistol a fost lăsată în grija unei femei pe care nu o cunoștea.
Se întâmpla în perioada în care părinții ei se aflau în proces de custodie, însă nimeni nu i-a explicat atunci că se vor întoarce după ea.
Perioada a fost cu atât mai greu de suportat cu cât femeia care ar fi trebuit să suplinească rolul mamei, devenea uneori și agresivă cu ea.
Gina Pistol a vorbit despre acest episod în podcast-ul lui Mihai Morar și și-a dorit să tragă un semnal de alarmă pentru părinți, în ceea ce privește grija față de emoțiile copiilor.
„M-aș reîntoarce la mine, copil fiind. Pentru că au fost momente în viața mea când… ai mei se despărțiseră. Nu prea am vorbit despre asta, nici cu ai mei nu am vorbit, nici cu mama. Tata se judecase cu mama pentru custodia mea. Și m-a dus cumva la o doamnă, nu știu cine e femeia aceea, înțeleg că între timp a și decedat, și nu mi-a explicat nimeni ce mi se întâmplă atunci.
M-am simțit singură, m-am simțit a nimănui. Nu a venit nimeni să îmi spună, mie, copilului, ‘Băi, părinții tăi se judecă, e ceva normal, dar nu înseamnă că nu ești iubită’. Femeia aceea era puțin agresivă. Mama nu m-a bătut niciodată, cred că o singură palmă mi-a dat.
Dar femeia aia era puțin agresivă cu mine, pentru că ea, la rândul ei, avea niște probleme. Atunci da, m-aș întoarce la mine copil și m-aș îmbrățișa. Atât. Ăla ar fi singurul moment”, a dezvăluit Gina, potrivit unica.ro.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In……