Ioan Davidescu Știri 23.09.2024 13:17

Gigi Becali anunță CUM va ajuta sinistrații din județul Galați. ”Am îmbătrânit, dar tot leu sunt!”

Gigi Becali anunță CUM va ajuta sinistrații din județul Galați. ”Am îmbătrânit, dar tot leu sunt!”

Omul de afaceri Gigi Becali a subliniat duminică seară, în direct la România TV, că va sprijini, și el, sinistrații din județul Galați, alăturându-se astfel inițiativei liderului AUR.

”Mă voi implica și eu. (… ) George, fă o listă cu tot ce trebuie: cărămidă, cherestea, tot ce trebuie… Și eu le trimit. Fiecare om să spună de ce materiale are nevoie și eu voi trimite de la București camioane cu ce e nevoie”, i-a spus Becali lui Simion, aflat în mijlocul sinistraților din județul Galați.

Gigi Becali l-a sfătuit pe George Simion, la capitolul organizare,  să ia în calcul că la un șantier de refacere a caselor distruse este nevoie de ”două-trei sute de salopete, două-trei sute de lopeți, două-trei sute de găleți”. Liderul AUR a precizat că a ținut seama deja de tot acest necesar.

În același context, omul de afaceri a spus că liderul AUR face acum ce a făcut el în urmă cu 15-20 de ani. ”Eu am stat acolo, am dormit cu muncitorii (…) Am făcut 200 de case în trei luni”, și-a amintit omul de afaceri.

Becali a mai ținut să sublinieze că, deși nu mai e la fel de tânăr la ca la precedentele lui acțiuni de sprijinire a oamenilor loviți de catastrofe, este la fel de activ când vine vorba să ajute. ”Am îmbătrînit, dar eu tot leu sunt!”, a spus el.

AUR şi-a lansat, azi, în cadrul unui eveniment de amploare desfăşurat la Arenele Romane, candidaţii la alegerile parlamentare. În mijlocul discursului, George Simion a anunţat că opreşte evenimentul, dar şi campania electorală pentru a merge la sinistraţii din judeţul Galaţi, cărora, cu ajutorul lui Gigi Becali, le va construi case.

La rândul său, Gigi Becali a anunţat, la România TV, că îl va sprijini pe Simion cu tot ce are nevoie, dar că nu se va mai deplasa în provincie din cauza vârstei înaintate. Becali a ţinut să îl laude pe George Simion că are o calitate care i-a lipsit chiar şi lui, smerenia, subliniind faptul că este un alt fel de politician şi că merită o şansă.

„Eu consider că Simion e unul din oamenii cum nu prea a fost in România politician pana acum. Nici chiar eu, când candidam. Pe mine m-au biruit si mândria, si trufia, si dorinta de stapanire. Dar la el e altceva, el are patriotism, e clar ca are si smerenie, nu-l poate birui mândria. George a organizat tot ajutorul de la Galaţi. La început, a venit Claudiu Târziu la mine, că dacă vreau să vin la AUR vicepreşedinte. Eu, orgolios, tu mă pui pe mine vicepreşedinte? Eu trebuie să fiu preşedinte. Apoi m-am interesat, m-am intalnit cu George, am văzut că a apărut omul ăsta, cu ce am strâns eu capital de incredere, am zis hai să-l ajut. Pentru sinistraţii de la Galaţi eu nu am băgat niciun ban, Simion a organizat tot. Simion are şi inteligenţă, şi intelepciune, e smerit, ca atare biruieşte în alegeri. Dacă credeţi în mine, eu garantez pentru George. I-am spus ca vin alaturi de el, dar in Bucuresti, nu mai am puterea sa merg in provincie”, a spus Becali, la România TV.

George Simion a precizat că, în loc să se ocupe de campania electorală, preferă să fie alături de sinistraţii din zonele afectate de inundaţii şi să îi ajute.

„Plecăm cu zece TIR-uri cu materiale de constructii, de igienă, colegii care au fost la Arene vor veni sa ajute la descarcat. Am fost zilele astea acolo, oamenii au apa, mancare, dar un baraj nu au. Ar fi trebuit sa fie anuntati din timp si sa îşi poată proteja averea pe care o au şi ei acolo. Nea Gigi a ajutat în trecut, a ridicat case, să ajute şi alţii acum. Noi oprim campania electorala, nu vom mai lua parte la actiuni electorale, stam acolo si ajutam oamenii. Fac un apel si la celelalte partide, că asta o cauză naţională, până trece Dunărea. Mulţi sinistrati nu stau cu mana intinsă după 100 milioane pe care-i da Guvernul. Daca cineva ne cauta pentru dezbatere electorală, ne gaseste la Pechea. Materialele din constructie sunt din România, lasam banii in tara pentru români. Asta e puterea exemplului, un preşedinte de tara trebuie sa fie exemplu pentru ceilalti cetateni”, a spus liderul AUR, la România TV.