Ioan Davidescu Știri 06.03.2025 22:23

Gigi Becali a găsit vinovatul după eșecul cu Lyon: „Dacă era el acolo, nu marcau”

Gigi Becali a găsit vinovatul după eșecul cu Lyon: „Dacă era el acolo, nu marcau”

Imediat după epilogul partidei dintre FCSB și Lyon din manșa tur a „optimilor” Europa League, scor 3-1 în favoarea trupei din Hexagon, Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a tras cele mai importante concluzii.

Latifundiarul din Pipera nu a rămas impresionat de trupa din Hexagon, susținând că aceștia au fost doar mai eficienți în fața porții. Îi consideră a fi mai buni decât roș-albaștrii, însă nu extraordinari, nu peste PAOK, spre exemplu, echipă pe care FCSB a eliminat-o în play-off.

Totuși, vede eliminarea ca pe un semnal clar pentru a prioritiza campionatul, evitând riscul de a pierde energie în Europa. A găsit și un vinovat: Mihai Popescu, afirmând că el a greșit la primele două goluri ale trupei lui Paulo Fonseca, criticându-i totodată și pe Baba Alhassan, pe care-l numește „fricos”, dar și pe Malcom Edjouma. Îl acuză pe mijlocaș că pierde mult prea des balonul.

  • Returul dintre Lyon și FCSB va avea loc o săptămână mai târziu, pe „Groupama Stadium”, de la ora 22:00.

Gigi Becali: „Mai buni ca noi sunt, dar nu extraordinar”

Mai buni ca noi sunt, dar nu extraordinar de buni. Noi o puteam învinge. PAOK mi s-a părut mai spectaculoasă. Au dat un gol aiurea. Dacă era Crețu acolo, nu marcau. Popescu a greșit acolo, tot el și la al doilea, apoi au mai dat unul pe contraatac. Dacă aveam puțin noroc, marcam noi și aia era.

Ei au avut trei ocazii și au dat trei goluri, noi am avut patru și am dat unul singur. Era mai inspirat să începem cu Vlad Chiricheș titular. Dacă se termina 2-2, nu era bine. Acasă, joci în fața suporterilor, trebuie să joci cu echipa cea mai bună. Dacă era 2-1, noi mergeam acolo cu ideea că putem să ne calificăm. Lyon nu este o echipă extraordinară! Dacă rămânea 2-1, mergeam cu gândul să ne calificăm”, a spus patronul roș-albaștrilor la DigiSport Special.

.O super-echipă are mai multe ocazii, e mai periculoasă, nu am văzut asta. Dacă 2-1 sau 2-2, jucam cu prima echipă la Lyon și pierdeam campionatul. Pentru ce să pierdem campionatul?! Pentru o calificare în „sferturi”? Acest rezultat ne dă direcția, 3-1, ca să nu ne mai gândim, să odihnim echipa pentru primul meci din play-off cu Dinamo sau Rapid.

Dacă ne calificam, la revedere play-off! Nu mai aveai energie să câștigi campionatul. Baba nu are forță să joace în față, îi e frică. Edjouma are calitate bună, însă e ca vaca care dă cu piciorul la găleata cu lapte, degeaba are calitatea pe care o are, pasează numai la adversar, mai ales cu un asemenea adversar. Nu ai voie să pierzi mingea!

– Gigi Becali, patron FCSB