>
Copilăria și-a petrecut-o într-o vilă din Militari, unde, la parter, avea o brutărie. Acela e mirosul pe care-l asociază și acum cu cu acea perioadă a vieții sale, dar și cu ”acasă” sau familia din care se trage.
”Tristețea de moment e că nu pot mânca pâine bună. Cred că s-a uitat gustul pâinii bune și al grâului. Dimineața, până sus la noi în casă răzbătea mirosul de pâine și cea mai bună era pâinea neagră. Eu și acum tot pâine neagră mănânc”, a povestit el în podcast.
Și pentru că copilăria se leagă mai ales de părinți, a povestit episodul care l-a marcat cel mai mult în viață. Momentul când mama sa i-a sărutat mâinile.
Însă întreg contextul e unul foarte delicat: de la faptul că niciodată nu i-a putut spune acesteia ”te iubesc” până la faptul că ea însăși era pe patul de moarte când a făcut acest gest. Un gest mut, care a spus, fătă cuvinte, tot ce simțea femeia, plecată din această lume între timp.
”Mamei mele niciodată nu i-am spus te iubesc de față cu ea, pentru că eu am măsura cuvintelor. Și mi s-a părut că asta este un cuvânt pe care îl scrii și pe care-l citești. Dar un cuvânt pe care-l ai în suflet atât de bine întipărit nu ai cum să-l spui.
Însă ceea mi s-a părut senzațional a fost că mama, muribundă fiind, eu într-o stare graznică, pentru că fusesem internat în spital, și tocmai mă externasem și venisem cu grija că ea trăgea să moară, atunci când m-am dus la pat la ea, mi-a luat mâinile și mi le-a sărutat. Asta mi s-a părut… adică a fost cea mai puternică impresie a vieții mele. Cum să-ți sărute mama…? Înțelegeți”, a povestit marele artist, chipul fiindu-i cuprins de o grimasă de dor, tristețe și aducere aminte. ”Nu există mulțumire mai mare pentru un copil!”, a mai spus el.
Despre părinți își amintește și altfel: ”Mama era credincioasă, și tata, de asemenea. Probabil că-și făceau cruce pe ascuns, când se culcau, seara. Îl vedeam pe tata, pe furiș mă uitam, în cameră, când se culca, că se închina.
Era un lucru frumos. Și bunicii se închinau după ce terminau masa sau când începeau masa. Câteodată mi se părea comic, câteodată mi se părea interesant și câteodată mi se părea că așa trebuie”, povestește el, menționând că tatăl său era membru de partid, prin urmare religia nu prea avea ce să caute în viața lor.
Dar el, personal, a fost foarte interesat de religie și divinitate. A vrut să le înțeleagă, mai întâi de toate., așa că a studiat mult: ”Nu poți trece prin viață fără să înțelegi ce este diuvinitatea, care este rolul ei și de ce există mai multe religii de pământ. Asta îți dă religia, înțelepciune!”.
Însă nu și-a făcut din religie o meserie. A vrut să intre la Medicină, pentru a deveni stomatolog. ”La facultatea de Medicină Militară am mers pentru că îmi spuseseră de acasă că e bine să fac o meserie frumoasă și bună, și care să-mi aducă și o liniște materială.
Erau foarte mulți pe loc, erau 3 facultăți în România și știu că au fost vreo 750 de candidați la secțiunea mea și au fost doar vreo 120 de locuri.
Am dat de două ori, nici a doua oară nu am intrat, dar vreau să spun că nu am avut niciun moment de tristețe. Cred că mi-a părut bine că n-am intrat. Cred că așa a fost să fie. Nu era pentru mine. Dar dacă aș fi ajuns medic, cred că puneam dinți frumoși!”, a mai spus Gabriel Dorobanțu.
Cât despre specializarea sa, puțină lume i-o cunoaște: tehnician proiectant. ”N-a fost rău că am învățat așa ceva. Am un temei, cum se spune, am la bază ceva, și m-am gândit totdeauna că dacă nu mai merge cu cântatul, pot să mă ocup de altceva. Și pot să mă ocup bine.
Cred că orice meserie aș fi făcut, aș fi făcut-o cu aceeași pasiune și interes, pentru că trebuie să vii, să fii învățat să muncești frumos”, a mai spus artistul.
Și asta a făcut el. A muncit frumos și dedicat, iar șlagăre precum ”Hai vino iar în gara noastră mică” sau ”Să nu vii iar să mă cauți” vor rămâne, probabil, pentru posteritate.
În același podcast, artistul a fost întrebat și cum de a ajuns să se mute la Cornu și dacă a regretat vreo clipă această decizie.
”Mama a insistat foarte mult, la un moment dat, să plecăm undeva unde e mai frumos, la munte, de exemplu”, a povestit el. Tatăl lui a fost inițial mai reticent – pentru că se concentra asupra aspectului financiar – dar, în cele din urmă, ”cu banii mei și cu cei din apartamentul pe care l-am vândut la București am reușit să facem casa de la Cornu”.
”Nu aș mai pleca de acolo. Am făcut bine ce am făcut!”, a mai spus Gabriel Dorobanțu, cel care e de mulți ani vecin cu Marina Voica, despărțiți doar de o apă. El stă în Cornu, ea în Breaza. ”Dacă ne-am face cu mâna, ne-am vedea”.
”Vorbim din când în când la telefon”, a mai spus artistul, care are o relație specială cu cântăreața cu origini rusești.