>
Autoritățile din Florida au demarat o investigație penală care îi vizează pe frații Andrew și Tristan Tate, în contextul acuzațiilor de trafic de persoane, exploatare sexuală și spălare de bani. Ancheta a fost inițiată ca urmare a unei analize preliminare a probelor disponibile, ceea ce a condus la emiterea unor mandate de percheziție și citații oficiale.
Situația juridică a fraților Tate continuă să genereze controverse, iar poziția autorităților americane față de prezența acestora pe teritoriul SUA pare să fie tot mai ostilă. Deși susțin că sunt victime ale unei campanii orchestrate împotriva lor, investigațiile împotriva lor se intensifică pe ambele maluri ale Atlanticului.
Ancheta americană vine în contextul în care frații Tate au părăsit România, unde s-au aflat sub control judiciar după ce fuseseră anterior reținuți pentru mai multe luni. Cazul lor a fost extrem de mediatizat, stârnind dezbateri aprinse atât în Europa, cât și în SUA. În timp ce unii îi consideră victime ale unor acțiuni abuzive din partea autorităților, alții susțin că există suficiente probe pentru a-i incrimina.
După sosirea fraților Andrew și Tristan Tate săptămâna trecută în Fort Lauderdale, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat că aceștia nu sunt bineveniți în stat și a cerut o analiză juridică asupra cazului lor. Luni, Andrew Tate a susținut că DeSantis a cedat presiunii presei și a reacționat din considerente politice. El a subliniat că, deținând pașaport american, are dreptul legal de a se afla în Statele Unite și a reiterat că nu a fost condamnat pentru nicio infracțiune. În prezent, frații Tate rămân în America, în timp ce autoritățile din Florida continuă să examineze situația lor juridică.
”Săptămâna trecută, am ordonat biroului meu să colaboreze cu partenerii noștri din domeniul aplicării legii pentru a efectua o anchetă preliminară cu privire la Andrew și Tristan Tate. Pe baza unei revizuiri aprofundate a probelor, am ordonat Biroului de urmărire penală la nivel de stat să execute mandate de percheziție și să emită citații în cadrul anchetei penale acum active cu privire la frații Tate. Florida are toleranță zero pentru persoanele care abuzează femeile și fetele. Nu vom permite acest lucru”, a transmis procurorul general al statului Florida, James Uthmeier, pe rețeaua X.
În România, investigațiile împotriva lor se desfășoară de mai mulți ani. Procurorii susțin că aceștia ar fi creat un mecanism prin care recrutau tinere sub pretextul unor relații romantice, pentru ca ulterior să le implice în activități de producție de conținut pentru adulți, fără consimțământul lor deplin. Se estimează că suma obținută prin aceste activități depășește 2,8 milioane de dolari și aproape 900.000 de tokeni din platformele online. În ciuda acuzațiilor grave, dosarul a fost retrimis la parchet la sfârșitul anului trecut, fiind necesară refacerea urmăririi penale.
„Mă întorc în martie. Vreau să fie clar. Nu fug de nimeni și nu mi-e frică. Respect legea, așa cum am făcut-o mereu. Mi-am pierdut trei ani din viață (…) Nu am fost condamnat pentru nimic, niciodată. Și totuși, am devenit un simbol negativ global. E ridicol. Trump e boss. E un gangster. Nu știu cum am ajuns acasă, sincer. Mi-a plăcut ce a spus Trump despre mine și fratele meu”, a transmis Andrew Tate într-un interviu din SUA.