Fiica lui Irinel Columbeanu dezvăluie emoții profunde de ziua tatălui ei…
Irinel Columbeanu a sărbătorit o nouă aniversare, iar cu acest prilej, fiica sa i-a dedicat un mesaj plin de emoție.
Deși Irina se află la distanță, ea nu îl uită niciodată pe tatăl ei. Astfel, cu câteva ore în urmă, a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare pentru a-i transmite gândurile sale.
Irina Columbeanu, mesaj pentru tatăl ei
Nu mai încape îndoială faptul că Irinel Columbeanu ducea o viață impresionantă, având tot ceea ce își dorește. Ei bine, fostul milionar a pierdut toată averea, iar acum sunt doar amintiri. Totuși, ceea ce a rămas întotdeauna neschimbat este dragostea pe care i-o poartă fiica lui.
Irina Columbeanu este în America, însă întotdeauna cu gândul la tatăl său. Irinel Columbeanu și-a sărbătorit ziua de naștere, iar cu această ocazie fiica sa i-a mărturisit cât de important este pentru ea, dar și faptul că îi mulțumește pentru copilăria de vis pe care i-a oferit-o, dar și pentru toată dragostea, susținerea și lecțiile. În final i-a mărturisit că îl iubește și că așteaptă cu nerăbdare momentul în care se vor revedea.
Irinel Columbeanu, abandonat de Monica Gabor! Confesiuni dureroase despre singurătate și viața la azil: „Irina mi-a zis că…”
„La mulți ani tatălui meu!
Dragă tati, chiar dacă astăzi nu pot să fiu lângă tine, mă bucur enorm de fiecare moment pe care îl petrecem împreună. Nu o să uit niciodată copilăria de vis pe care mi-ai oferit-o, toate sacrificiile, lecțiile și iubirea cu care m-ai crescut. Mereu ai fost și mereu vei fi eroul meu.
Îți mulțumesc că ai fost mereu acolo pentru mine, că m-ai susținut și că m-ai învățat să am încredere în mine și să visez mare. O mare parte din persoana care sunt astăzi se datorează ție. Te iubesc mult și abia aștept să ne revedem” , a fost mesajul transmis de Irina Columbeanu prin intermediul rețelelor de socializare.
Irina Columbeanu a dat vestea cea mare, la doar 18 ani! Toată lumea s-a grăbit să o felicite. Mama ei, Monica Gabor, îi este alături în acest moment important
Cine sare în ajutorul lui Irinel Columbeanu?
După ce a pierdut totul, Irinel Columbeanu ocuiește la căminul de bătrâni. Pensia nu acoperă taxa, mai ales că are și datorii la bancă, astfel încât acumulase și datorii.
Nașul său, Matei Miko, cu care țin în permanență legătura, i-a sărit în ajutor. De asemenea și fiica sa, Irina, îl ajută uneori financiar.
Postarea cu care Monica Gabor și Irina Columbeanu au făcut furori pe internet. Cum s-au afișat recent cele două. Duc o viață demnă de invidiat
„Irinel Columbeanu mai are datorii la noi, la azil, dar mici. Îl ajută însă cu plata taxei la azil nașul lui, Matei Miko, un om cu suflet bun, ține foarte mult la Iri, se interesează de el, păstrează legătura. Și fiica Irinuca l-a mai ajutat cum a putut, dar e studentă, în America, nu are bani, nu are un serviciu, ca să îi poată acoperi taxa, care este de peste 4.500 de lei lunar”, spunea Ion Cassian, directorul căminului de bătrâni, din Ghermănești, potrivit Click.ro.