>
Theodora Becali, pe plaja din Mamaia, alături de bebelușă. Fiica cea mare a lui Gigi Becali a preferat să țină ascuns faptul că și-a adus pe lume cel de-al treilea copil
În luna fabruarie a acestui an, vestea că Theodora Becali este însărcinată a luat prin surprindere pe toată lumea. Ei bine, se pare că fiica cea mare a lui Gigi Becali a preferat să țină sarcina ascunsă și a născut în mare secret. Chiar și așa, paparazzi WOWbiz au reușit să obțină imagini cu cea de-a treia nepoată a latifundiarului din Pipera.
Theodora Becali și cea mai mică membră a familiei au ieșit la soare, pe o plajă din Mamaia și s-au bucurat din plin de vremea călduroasă de afară.
A fost mare bucurie în familia lui Gigi Becali atunci când Theodora a dat vestea că va deveni mamă pentru a treia oară. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că pentru latifundiarul din Pipera, familia este mai presus de orice, iar mândria sa sunt nepoatele, pe care le răsfață cu fiecare ocazie.
Niciun cadou nu este prea scump și niciun sacrificiu nu este prea mare, atunci când vine vorba de cei dragi. Se pare că fiica lui cea mare a ales să își aducă pe lume cel de-al treilea copil în mare secret, iar acum se bucură de fiecare moment petrecut alături de bebelușă.
Tocmai de aceea, Theodora Becali a decis să profite din plin de vară, motiv pentru care a mers direct în Mamaia, acolo unde deține o vilă, pe care a primit-o cadou la nunta sa. Se pare că fiica cea mare a latifundiarului din Pipera va sta acolo pentru o perioadă, împreună cu cea mică, pentru a se bucura de aerosoli, dar și de briza mării.
Imaginile surprinse de paparazzi WOWbiz arată foarte clar că Theodora Becali se relaxează pe șezlong, la umbră, însă în tot acest timp își aruncă privirea asupra căruciorului. Chiar dacă în această perioadă este ajutată atât de rude, cât și de bone, dat fiind faptul că mai are alte două fetițe, fiica lui Gigi Becali dă dovadă că este o mamă extrem de iubitoare și grijulie, întrucât verifică în permanență ce face fiica sa.
De menționat este și faptul că Theodora Becali arată de-a dreptul impecabil și s-a recuperat foarte bine după cele trei nașteri. Îmbrăcată în costum de baie, nimeni nu și-ar fi dat seama că a devenit mamă pentru a treia oară în urmă cu puțin timp.