Ioan Davidescu Altceva 14.11.2024 22:35

Emil Mitrache alias Americanu’ din “La Bloc”, despre problemele la inimă: „Am o valvă metalică, o aud mereu când e liniște”

Emil Mitrache alias Americanu’ din “La Bloc”, despre problemele la inimă: „Am o valvă metalică, o aud mereu când e liniște”

Puțini știu că actorul a fost operat la inimă.

În emisiunea lui Denise Rifai, unde a fost invitat în urmă cu două zile, Emil Mitrache a vorbit și despre colegii din serialul-fenomen al anilor 2000 cu care a ținut legătura, mai cu seamă cu Dragoș Moștenescu (Costel) care s-a mutat cu familia de mai mulți ani în Anglia.

“Am mai mulți prieteni care au avut succes în afaceri, în general, nu neapărat în plan artistic. Nu îl invidiez (n.r. pe Dragoș Moștenescu) deloc, nu cred deloc că îi este ușor la Londra să trăiești cu toată familia, să ai trei copii la școală în Londra, care este un oraș foarte scump, ba chiar mă bucur pentru el. L-am văzut într-o producție HBO, a avut un rol micuț, dar a penetrat, ceea ce este foarte bine, după o perioadă așa scurtă să ajungi să prinzi un serial(… ). Nu este ușor să faci stand-up și în engleză. Eu i-am spus de la început, când mi-a spus ce vrea să facă în Anglia. Am fost convins că se înhamă la ceva foarte greu. Eu știu cât de greu este să ajungi să intri în sistem”, a spus Emil Mitrache, spunând că își dorește în continuare să joace în România și chiar să facă un film de lung metraj.

Operat pe cord deschis
Actorul a împărtășit și unul dintre cele mai dificile momente din viața sa: intervenția pe cord deschis pe care a trebuit să o suporte în regim de urgență. În lipsa sumei necesare – aproximativ 12.000 de euro – nu ar fi putut realiza această operație, însă un prieten i-a sărit în ajutor. Fără această intervenție, viața actorului ar fi fost în pericol. ”Am avut un anevrism de aortă ascendentă, acesta este denumirea. Mărirea aortei fiind exact pe rădăcina inimii, mi-a stricat și valva aortică și mi s-a schimbat și valva. Deci am o vâlvă metalică care se aude. E ca un mic cilindru cu un ax la mijloc și două semicercuri… Acel zgomot îl aud tot timpul când e liniște”, a povestit Emil Mitrache.

A intrat într-un con de umbră
După ce a cunoscut succesul datorită aparițiilor sale în emisiunea “Chestiunea Zilei” și al serialului “La bloc”, actorul a traversat o perioadă mai puțin plăcută, cu expunere la public aproape inexistentă. În tot acest timp a ales să se implice în mai multe activități pentru a-și susține familia. Deși este inginer de profesie, a lucrat doar trei ani în domeniu, imediat după terminarea studiilor. În lipsa unor noi oferte din partea televiziunilor românești, a explorat diverse cariere, precum antreprenoriat, agent de asigurări, mediator, șofer de ridesharing și ghid turistic. Cu toate acestea, recunoaște că articolele din presă despre felul în care își câștigă existența l-au deranjat cel mai mult.

“Am fost deranjat, pentru că niciodată când au scris aceste articole de-a lungul timpului, nimeni nu m-a sunat să mă întrebe… Niciodată… Cu timpul nu mi-am dat seama; dar uite că rămân pe net și nu e bine pentru mine că de-a lungul timpului, vai, numai probleme financiare (n.r. am avut). Întotdeauna am fost foarte cumpătat în viață și sunt încă”, a mai spus Emil Mitrache în emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”