Ioan Davidescu Altceva 24.09.2025 20:36

Elena Udrea rupe tăcerea despre „statul paralel” și numele grele din politica românească. „Am fost o victimă a sistemului Coldea!” Ce spune despre Traian Băsescu și Laura Codruța Kovesi

Elena Udrea rupe tăcerea despre

La mai bine de două luni de la eliberarea din închisoare, Elena Udrea a oferit un interviu în care a vorbit despre suferința provocată de detenție, impactul asupra fiicei sale, Eva, dar și despre politică, relația cu fostul președinte Traian Băsescu și „statul paralel”.

Fostul ministru a rememorat momentele dureroase din perioada de detenție, precum și reîntâlnirea cu copilul ei, pe care o descrie ca fiind una dintre cele mai intense experiențe din viața sa.

Reîntâlnirea cu Eva: „Mă emoționez până la lacrimi”

Elena Udrea a fost eliberată condiționat din penitenciar pe 17 iulie 2025, după ce a executat o perioadă de aproape 3 ani și jumătate de detenție.

La scurt timp după ce s-a întors în sânul familiei, Udrea a descris momentul reîntâlnirii cu fiica sa, Eva, ca fiind unul dintre cele mai emoționante din viața ei.

Fostul ministru al Turismului a povestit că fiica sa nu știa că urma să se întoarcă acasă, iar surpriza a fost copleșitoare pentru amândouă:

„Nu ştia că vin acasă, am întâmpinat-o, a fost o surpriză pentru ea. De câte ori revăd filmuleţul de la venirea mea acasă după ieşirea din închisoare, mă emoţionez până la lacrimi, îmi amintesc momentul acela” – a declarat Udrea, în interviul de la Antena 3, moderat de Răzvan Dumitrescu.

Ea a explicat că Eva, care a împlinit de curând 7 ani, nu a înțeles pe deplin ce s-a întâmplat, deși vizita des închisoarea: „Ea venea la mine, venea gratii, vedea poliţiştii, nu aveam voie să o conduc nici până la uşa camerei unde ne întâlneam.”

Fostul ministru a recunoscut că durerea fiicei sale a fost cea mai greu de suportat: „Nu am ştiut cum să îi explic, deşi am vorbit cu specialişti. O să o fac, pentru că vede pe internet, e la şcoală. Suferinţa a fost enormă pentru amândouă, dar pentru ea mai mult… pentru mine a fost mare pentru că ea a suferit.”

Udrea a subliniat că nu vrea ca Eva să se simtă rușinată de trecutul ei:

„Aş vrea să nu îi mai provoc vreodată suferinţă. Nu trebuie să îi fie ruşine cu mine, trebuie să fie mândră de mama ei. Am ajuns la închisoare pentru că am susţinut nişte valori, nu am făcut nimic greşit.”

Adevărul despre relația cu Traian Băsescu

În interviu, Elena Udrea a vorbit și despre cariera sa politică și colaborarea cu fostul președinte Traian Băsescu. Ea a precizat că nu îl consideră responsabil pentru ceea ce i s-a întâmplat: „Nu mă consider o victimă a domnului Băsescu, am făcut tot ce am făcut în politică pentru că am vrut.”

În schimb, Udrea acuză „sistemul Coldea” că i-a distrus viața personală.

„Am fost o victimă a sistemului Coldea, însă. Am stat trei ani și jumătate departe de copilul meu. Multe lucruri nu le ştia Traian Băsescu despre Coldea, despre sistemul care se edificase în România” – a mai dezvăluit fosta politiciană.

„Statul paralel” și lipsa dreptății

Udrea susține că în România s-a construit un „stat paralel” cu sprijin extern:

„S-au găsit oamenii potriviți pentru a pregăti un stat paralel care să preia puterea în România. Nu a fost un plan românesc, a venit din afară, asta este clar.”

Despre ce știa fostul președinte, Udrea a fost tranșantă: „Dacă serviciile îi spun preşedintelui anumite lucruri, acesta le ştie. Altfel, de unde să le afle? Doar dacă anumite servicii l-ar fi anunţat, Traian Băsescu ar fi ştiut ce se întâmplă. Altfel, nu avea de unde.”

Discuția cu FBI despre Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi

Elena Udrea a dezvăluit că a purtat o discuție cu reprezentanți FBI în Costa Rica, în anul 2019, după ce fusese eliberată din detenție. Tema principală a conversației a fost activitatea desfășurată în România de Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, despre care Udrea spune că nu mai ocupau funcții de conducere la acel moment.

„A fost vorba despre domnul Coldea şi de doamna Kovesi. Nu mai erau la conducere în România în momentul acela. [FBI-ul era interesat] de activitatea lor, de cum s-a construit povestea asta, varianta românească a statului paralel şi despre cei care îl conduseseră. Discuţia a fost după ce fusesem eliberată. Deci era în 2019, discuţia a fost după” – a mai mărturisit Udrea

Adrian Năstase, ținta unui dosar politic

Elena Udrea a vorbit în interviu și despre fostul prim-ministru Adrian Năstase, despre care a spus că ar fi fost ținta unui dosar politic, construit sub influența directă a unor structuri europene. Ea a subliniat că nu cunoaște detaliile juridice ale cazului, dar consideră că presiunile externe au jucat un rol decisiv în condamnarea acestuia.

„Cred că un dosar politic care s-a făcut clar cu implicarea Bruxelles-ului a fost al lui Adrian Năstase. Eu nu ştiu dacă dânsul a fost vinovat sau nu, că nu-i cunosc dosarul, dar amintiţi-vă că în MCV-urile acelea care veneau şi care erau făcut de ONG-urile soroşiste conduse de Monica Macovei, se spunea acolo aproape explicit că Adrian Năstase trebuie condamnat. Cum ar putea rezista Justiţia din România la recomandările acelea: ‘dacă nu faceţi așa, nu vi se ridică MCV-urile’.”

În final, ea a exprimat regretul că nu i s-a făcut dreptate: „Mie nu au mai apucat să îmi facă dreptate, unora li s-a făcut… La mine nu s-a mai ţinut cont de nimic. Mă bucur că ceilalţi au scăpat; doamna Bica, domnul Ponta, domnul Voiculescu.”