Elena Udrea se bucură din plin de timpul petrecut alături de familia ei, de când a fost eliberată din închisoare. Își duce fetița la școală, i-a organizat o petrecere aniversară așa cum și-a dorit și pleacă în vacanțe ori de câte ori are ocazia.
În scurta vacanță dintre module, fosta ministră a ales să plece la Roma împreună cu Eva, însă marele absent a fost Adrian Alexandrov. Cum bărbatul a fost întotdeauna lângă soția lui, toată lumea s-a întrebat ce s-a întâmplat de nu a călătorit alături de familia lui.
Acum, Elena Udrea a dezvăluit care este motivul pentru care soțul ei nu le-a însoțit în vacanța la Roma.
„Din păcate, tati a suferit o intervenție stomatologică importantă și nu a mai putut veni cu noi. Dar asta ne-a dat ocazia minunată să fim doar noi două. Am fost patru zile doar noi două, așa cum îmi doream atât de mult când eram închisă și a fost ca în imaginația mea”, a afirmat fosta ministră pentru Cancan.
„Sunt o mamă fericită, ca pot să îmi duc fetița să vadă și să cunoască locurile și lucrurile pe care eu le-am văzut și le-am cunoscut, cu mult înainte să vină ea în viața mea! Ne-am bucurat una de cealaltă și am concluzionat ca facem vacanțe reușite împreună!”, a mai spus Elena Udrea.
Deși au mers singure în vacanță, Elena Udrea spune că s-au distrat de minune vizitând locuri memorabile și savurând deliciile culinare italiene.
„A fost foarte frumos, am avut timp doar una pentru cealaltă, ne-am făcut programul împreună. Am umblat kilometri pe jos în fiecare zi, am vizitat obiectivele importante. Am făcut cumpărături, ne-am uitat la vitrine, ne-am oprit ore întregi la terase și am privit miile de oameni care treceau veseli, eleganți, făcând un joc în care Eva încerca să își dea seama ce limbă vorbesc”, a povestit ea.
Și în Italia Elena Udrea a fost oprită pe stradă de români care au recunoscut-o și care și-au dorit să imortalizeze momentul.
„Am întâlnit mulți români, ne-am pozat cu ei, am stat de vorbă. Am mâncat mâncare italienească. Eva a rezistat la tot programul acesta cu multă mișcare fără să se plângă, fără să vrea la televizor sau telefon. Doar cu dulciurile am mai cedat eu”, a mai spus Udrea.