Întrebarea l-a enervat la culme pe Nicușor Dan, care a insistat asupra faptului că s-a întâlnit o singură dată cu Florian Coldea. Această întâlnire ar fi avut loc la Ambasada Franței, în urmă cu o săptămână. Cu toate acestea, Elena Lasconi a vrut să afle ce influență are sau a avut Coldea asupra campaniei lui Nicușor Dan.
”Dacă am spus că m-am întâlnit o singură dată, nu puteam să mă întâlnesc și a doua oară”, a spus candidatul, vizibil deranjat. În discuție a intervenit inclusiv Crin Antonescu, candidatul susținut de PNL și PSD fiind de părere că ”Nicușor Dan nu e așa mare și nici Coldea așa mic” pentru a justifica această legătură.
Cu toate acestea, Crin Antonescu a recunoscut că i se pare destul de suspect cum Nicușor Dan este văzut drept singurul candidat pro-european și salvator al democrației. Acum, Elena Lasconi a revenit cu o postare pe Facebook prin care îi cere lui Nicușor Dan ”explicații”, insinuând că acesta s-ar fi întâlnit cu Coldea de mai multe ori.
”În spiritul adevărului, cred că avem cu toții nevoie de niște explicații pentru aceste fotografii. Acest material reprezintă un material publicitar politic pentru Partidul Uniunea Salvați România având adresa de e-mail [email protected] și sediul în București, Sector 1, Șos. Kiseleff, nr. 55, vila 4 CPP: A1B0C1D1E1 CMF: 31250010”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
În imagini pare să fie Nicușor Dan la o presupusă întâlnire secretă cu Victor Ponta și Coldea. Imaginile ar fi fost trimise de un paparazzo, cu următorul mesaj: „Felicitări, doamna Lasconi, pentru curajul de care dați dovadă în luptele pe care le purtați cu acești oameni care vor să întruchipeze dreptatea și corectitudinea. Încă o dată, ați vut dreptate cu afirmațiile făcute. Sunt paparazzi de 15 ani, am lucrat pentru majoritatea publicațiilor din România și vreau să cred că prin faptul că vă trimit aceste materiale, reușim să schimbăm ceva în bine în țara asta. Nu mă deranjează dacă veți face publice imaginile, ca și conținutul acestui mail să fie public, însă rugămintea pe care v-o adresez este să mascați adresa de mail. Tot ce vă pot spune este că aceste fotografii au fost făcute în decembrie 2024, după anularea alegerilor!”
Acesta susține că i-a surprins pe Victor Ponta, Nicușor Dan și Coldea la o întâlnire ”de taină”.
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, neagă că s-a văzut vreodată cu Nicușor Dan și cu Florian Coldea și acuză un ”deep fake”. Așadar, imaginile ar fi contrafăcute și nu ar reprezenta adevărul.
”Cu siguranță NU m-am vazut niciodată în privat cu Nicușor Dan. Cu siguranță NU m-am văzut niciodată cu Florian Coldea în anul 2024! Pare clar faptul că este un FAKE!”, a declarat Victor Ponta pentru HotNews.