Ioan Davidescu Altceva 20.11.2024 14:29

El este Ștefan, profesorul de istorie din Botoșani care a murit subit la 31 de ani. Colegii și elevii sunt..

El este Ștefan, profesorul de istorie din Botoșani care a murit subit la 31 de ani. Colegii și elevii sunt..

Ștefan Brehuescu, un profesor de istorie din Botoșani, și-a pierdut viața la doar 31 de ani. Toți cei care l-au cunosut sunt devastați de moartea sa.

Ștefan Brehuescu, un profesor de istorie din Botoșani, a murit la vârsta de doar 31 de ani. Muncise foarte mult pentru a-și îndeplini visul, acela de a ajunge la catedră și a le preda copiilor. Făcea zilnic naveta între două școli din mediul rural și își iubea foarte mult profesia. Tocmai de aceea, câștigase respectul colegilor de breaslă, dar și al elevilor. Toți sunt șocați acum de trecerea lui în neființă.

Ștefan Brehuescu avea doar 31 de ani

Moartea  profesorului de istorie a căzut ca un șoc pentru toți cei care l-au iubit și l-au apreciat de-a lungul anilor. Vestea că acesta și-a pierdut viața la doar 31 de ani i-a cutremurat pe toți colegii lui de breaslă, dar și pe elevii săi, toți având numai cuvinte de laudă la adresa sa.

Ștefan Bruhuescu își făcea profesia cu multă pasiune. Iubea să fie profesor de istorie și avea un angajament deosebit pentru educația de calitate. Preda la două școli din mediul rural, motiv pentru care era nevoit să facă navetă zilnic de mai bine de șapte ani, însă nimic din toate aceste lucruri nu îl oboseau.

Mai mult decât atât, mesajele de condoleanțe  nu au încetat să apară. Imediat după aflarea veștii teribile, colegii săi de breaslă au vorbit despre profesorul Ștegan Brehuescu.

Ștefan Brehuescu
Ștefan Brehuescu

[Sursa foto: Facebook]

„Menirea unui profesor e aceea de șlefui și a descoperi că în fiecare copil este un mic diamant! Așa a făcut și domnul profesor Ștefan Brehuescu… a scos la lumină cele mai bune calități și a făcut ca istoria să fie una din cele mai iubite materii! Sincere condoleanțe familiei! Odihnă veșnică și Dumnezeu să-l ierte! ”, a declarat un apropiat al acestuia pe o rețea de socializare.

„Toți cei care l-am cunoscut pe Ștefan Brehuescu suntem în stare de șoc! Rămânem tăcuți și neputincioși în fața acestei dureri, o viață tânără stinsă pe neașteptate. Dumnezeu să te ierte, coleg drag! Sincere condoleanțe și putere familiei greu încercate! ”, a declarat o colegă de catedră.

Ștefan Brehuescu