Gabriela Dinu Ceaiuri 08.07.2023 22:03

Efectele liniștitoare ale ceaiului de ghimbir: Relaxare și ameliorarea stresului

Efectele liniștitoare ale ceaiului de ghimbir: Relaxare și ameliorarea stresului

Originar din Asia de Sud, ghimbirul se foloseşte din Antichitate în diverse forme şi reţete. Unul dintre scopuri este acela că are un efect liniştitor asupra organismului şi ajută la inducerea stării de somn.

Numele său provine dintr-un dialect vorbit în trecut în India, este derivat de la #singivera”, care înseamnă corn de cerb şi se referă la forma diferită a acestuia. I se spune popular şi gingiber şi în România a ajuns prin Ardeal, acolo unde i s-a spus piper alb, graţie gustului său inedit uşor picant.

Cum te scapă de stres consumul de ceai de ghimbir

În credinţa asiatică, acesta este considerat „aurul din bucătărie”, graţie proprietăţilor extrem de utile pe care acesta le are.

Ca să preparaţi ceai de ghimbir, trebuie să speli rădăcina, să o tăiaţi felii şi apoi să o daţi prin răzătoare. Se pune apoi în apă clocotită pentru a elimina uleiurile volatile pe care acesta le conţine. Se acoperă vasul şi se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se strecoară de apă şi se consumă.

Ce conţine ceaiul de ghimbir

Ghimbirul conţine vitamina C, vitamina B6. fier, magneziu, calciu, potasiu, sodiu, proteine, lipide, calorii, zahăr, colesterol şii uleiul volatile precum gingerol, cineol, elemen, borneol, bisabolen, curcumen, phelladrene etc.

Ceaiul de ghimbir este divin în lupta împotriva stresului, fiind un energizant natural. În continuare, despre acesta se spune că este un adaptogen, conferă efecte relaxante şi de stare de bine imediat ce este consumat, susţine în mod util organismul în mecanismul de protecţie în efectele negative ale stresului şi are inclusiv un rol benefic în stările de anxietate şi de tulburări şi agitaţie psihică.

Despre celelalte benficii ale consumului ceaiului de ghimbir vă mai putem spune că sprijină digestia, contribuie la îmbunătăţirea stării psihice, susţine sănătatea metabolismului, susţine în mod activ la menţinerea sănătăţii sistemului imunitar şi este benefic în tratarea răcelii şi gripei. Toate acestea se datorează conţinutului bogat în antioxidanţi şi se pun în aplicare dacă acesta este consumat în mod regulat.