Gabriela Dinu Survivor Romania 16.02.2023 07:46

Eduard Gogulescu: CV, vârstă, nume real, familie, surse de venit – concurent Survivor 2023

Eduard Gogulescu: CV, vârstă, nume real, familie, surse de venit – concurent Survivor 2023

Eduard Gogulescu este unul dintre cei mai noi concurenţi de la Survivor România, venit în tabăra Războinicilor din Republica Dominicană.

Şi nu a venit singur, ci alături de Alina Radi, fosta iubită a lui Nick Rădoi. Aceasta cântă muzică de petrecere, este cunoscută la noi în ţară şi totuşi producătorii show-ului de la Pro TV au decis să o trimită în echipa Războinicilor şi nu la Faimoşi.

Din ce face bani Eduard Gogulescu de la Survivor România?

„Numele meu este Eduard, am 23 de ani şi sunt DJ. Am venit aici în primul rând pentru că sunt o persoană dependentă de adrenalină, de situaţii, de disconfort. Am venit să le aduc forţe noi războinicilor, chit că nu au nevoie, mie mi s-a părut că nu au, dar de ce nu, nu strică o forţă în plus şi motivaţie. Fără motivaţie nu ai cum să ajungi mai departe şi niciodată în finală. Aşa că eu am venit să câştig, să-i dăm drumul la treabă”, a spus Eduard Gogulescu atunci când a ajuns pe platoul de filmare a emisiunii.

După cum a zis şi el, Eduard Gogulescu este de profesie DJ, acesta întreţine atmosfera în mai multe cluburi de la noi din ţară şi, în special, din Bucureşti. Este pasionat de muzică şi a reuşit să îmbine utilul cu plăcutul, dar asta nu este singura lui pasiune. Eduard este un împătimit al sportului, merge des la sala de fitness pentru antrenamentele de forţă şi asta se vede pe fizicul său.

Eduard Gogulescu îşi ascunde iubita?

S-a născut pe 25 mai 2000, în zodia Gemeni, locuieşte în Bucureşti şi îşi câştigă existenţa din meseria de DJ. La veniturile sale se vor adăuga şi banii de la Pro TV, având un salariu săptămânal, fiecare zi în plus petrecută de el în Republica Dominicană aducându-i sume frumoase în conturi.

Nu are o iubită sau cel puţin nu vrea să îşi facă publică relaţia. Pesemne se gândeşte să ţină totul pentru el, din discreţie.

Date Biografice Eduard Gogulescu

Data naşterii: 25 mai 2000
Locul naşterii: Bucureşti
Parteneră: singur