>
Dorina Florea este o prezentatoare de la TVR, născută pe 7 august 1984 la Galaţi. Aceasta are emisiunea „Telejurnalul de weekend” de la postul naţional, care se difuzează sâmbătă şi dumiinică, de la ora 20:00.
Este din Galaţi, acolo unde a absolvit Liceul Pedagogic, apoi a urmat Facultatea de Litere şi Teologie, dorinţa sa fiind să devină profesor de limba şi literatura română sau engleză, după ce iniţial se pregătise să dea admiterea la Facultatea de Psihologire.
A ajuns din întâmplare, spune ea, la Facultatea de Litere, iar în 2004 s-a angajat în presă, ca reporter, redactor şi moderator de emisiuni la Express TV, apoi s-a mutat la Antena 1 Galaţi – Brăila. A aplicat în 2007 pentru un job la TVR Bucureşti, în urma unui anunţ găsit pe site-ul postului de televiziune, a mers la casting şi imediat a primit postul. Avea emisiunea Autostrada TVR, pe care o modera alături de Andreas Petrescu.
A prezentat şi ştirile din sport la Telesport şi GSP TV, iar în 2013 s-a întors în TVR, prezentând Telejurnalul de la ora 18:00, de la TVR 2, după care au urmat elejurnalul de weekend, de la ora 20.00, alături de Mircea Radu, rubrica Sport, Telejurnalul matinal, iar în prezent o vedem la pupitrul Telejurnalului de seară (ora 20.00), în fiecare weekend, la TVR 1. Aici, aceasta are un salariu lunar de 1500 de euro.
Nume complet: Florea Dorina
Data naşterii: 7 august 1984
Înălţime: 170 cm
Partener: Cosmin Florea
Recunoaşte şi ea că este pasionată de sport, mai ales că a făcut dansuri sportive şi a practicat inclusiv handbal. Marea sa „problemă”, pe care nu o lasă să se vadă şi de care nu s-a vindecat în ciuda meseriei pe care o are, este că este o fire foarte timidă.
Este căsătorită cu cel care i-a luat primul interviu din viaţa sa, colegul de facultate: „În primul an de facultate lucram la o revistă studenţească şi subiectul acelui articol era un coleg de facultate, pe vremea aceea campion naţional la dansuri sportive. Peste 7 ani, îi spuneam „DA” lui Cosmin în faţa altarului…”, a povestit Dorina.
A fost declarată de nenumărate ori drept cea mai sexy prezentatoare TV, dar modestă din fire, aceasta a spus: „Niciodată nu m-am considerat o femeie frumoasă, ci doar simpatică sau o prezenţă agreabilă. Ştiu că se spune că frumuseţea e în ochii privitorului, iar de complimente nu duc lipsă, dar cred că mai mult felul meu de a fi, prietenos şi sincer, e cel care atrage simpatia celor din jur.”