Ioan Davidescu Știri 02.03.2025 17:26

Doliu în muzică! Celebra cântăreață a murit în accident de mașină

Doliu în muzică! Celebra cântăreață a murit în accident de mașină

Lumea muzicii este în doliu după ce o artistă de renume și-a pierdut viața într-un tragic accident de mașină. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru fani și colegii de breaslă, care au fost șocați de dispariția fulgerătoare a cântăreței. Artista era cunoscută pentru vocea sa inconfundabilă și pentru piesele care au marcat generații întregi.

Sfârșitul tragic a avut loc sâmbătă dimineața, într-un accident petrecut în Montgomery, Alabama. Artista se întorcea de la un concert împreună cu membrii trupei sale când vehiculul în care se afla s-a răsturnat. Din păcate, ea este singura persoană care și-a pierdut viața în accident, în timp ce ceilalți pasageri au scăpat cu răni mai ușoare.

Angie Stone a murit

Cântăreața care s-a stins din viață în urma tragicului accidente și care a lăsat în urmă un repertoriu impresionant este Angie Stone, artista care a revoluționat scena neo-soul și a fost nominalizată la premiile Grammy. Avea 63 de ani și era considerată una dintre cele mai puternice voci ale generației sale.

Angie Stone a devenit cunoscută încă din adolescență, făcând parte din The Sequence, primul trio feminin de hip-hop semnat la celebra casă de discuri Sugar Hill Records. Trupa a lansat mai multe piese, dar cea care a rămas în istorie a fost „Funk You Up” (1979), un hit care a inspirat ulterior artiști de renume precum Bruno Mars și Erykah Badu.

După destrămarea grupului,Angie Stone a continuat să își dezvolte cariera muzicală, cântând alături de D’Angelo și contribuind la albumele sale de referință, „Brown Sugar” și „Voodoo”. Totuși, cea mai mare recunoaștere a venit odată cu debutul său solo, în 1999, când a lansat albumul „Black Diamond”, urmat de „Mahogany Soul” în 2001. Acesta din urmă a inclus hit-ul „Wish I Didn’t Miss You”, una dintre cele mai cunoscute piese din cariera sa.

De-a lungul anilor, Angie Stone a lansat 10 albume și a fost nominalizată de trei ori la premiile Grammy, câștigând aprecierea criticilor și a publicului deopotrivă. Stilul său inconfundabil, care combina influențe R&B, soul și jazz, a făcut-o un nume emblematic în industria muzicală.

Ultimul ei album, „Love Language”, a fost lansat în 2023, demonstrând că Angie Stone mai avea multede oferit publicului. Artista a lăsat în urmă doi copii, Diamond și Michael, dar și o moștenire muzicală impresionantă.