Denise Iacobescu, mama Antoniei, a absolvit facultatea la aproape 60 de ani! Imagini emoționante de la ceremonie

de:
14 06. 2026, 12:17

Antonia, una dintre cele mai iubite artiste din România, nu mai are nevoie de nicio introducere. Pe lângă cariera sa strălucitoare, cântăreața a subliniat mereu legătura specială cu mama ei, Denise Iacobescu, care o sprijină necondiționat în toate demersurile sale. Recent, Denise a avut parte de un moment deosebit, fiind însoțită de fiica ei la festivitatea de absolvire a facultății.

Antonia a fost alături de mama sa într-un moment deosebit, când Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea Hyperion din București, încheind astfel o etapă importantă din viața ei. Emoționată și plină de entuziasm, Denise a celebrat reușita alături de colegii săi, iar Antonia a dorit să împărtășească bucuria acestui moment pe rețelele de socializare, exprimându-și mândria pentru realizarea mamei sale.

„Felicitări mami. Te iubesc. Sunt mândră de tine”, a scris artista la secțiunea Insta Story.

Cu se se ocupă mama Antoniei

Drumul profesional al lui Denise Iacobescu a fost unul divers. După ce s-a întors din Statele Unite ale Americii împreună cu Antonia, în anul 2007, aceasta a încercat mai multe locuri de muncă și s-a adaptat de fiecare dată noilor provocări. În timp, a decis să își extindă orizonturile și să investească în educație, alegând să urmeze studii universitare într-un domeniu diferit de cele în care activase anterior.

De-a lungul anilor, Denise Iacobescu a avut numeroase ocupații, de la antreprenoriat și activități comerciale până la domeniul cosmeticii. Totodată, și-a cultivat pasiunile creative, fiind pasionată de pictură și de realizarea obiectelor hand-made. La un moment dat, aceasta a dezvoltat chiar și o mică afacere bazată pe brățări confecționate manual.

În prezent, mama cântăreței este activă și în mediul online, unde s-a construit o comunitate numeroasă de urmăritori. Prin postările sale, împărtășește aspecte din stilul său de viață și experiențele personale. Dincolo de activitatea profesională, ea rămâne o mamă și o bunică implicată.

Ritualul pe care Antonia îl respectă cu sfințenie, pentru o viață liniștită. Obiectele care îi aduc fericire și noroc