Una dintre multele superstiţii la români este aceea de la claxona atunci când se merge după mort. Pe lângă riturile şi obiceiurile care se ţin la înmormântările din România, intervin şi aceste mici superstiţii.
Şi nu e vorba doar la mort, căci românii claxonează dacă merg în coloană şi la nuntă sau alte evenimente. Iar atunci când sunt la înmormântări, ţin inclusiv farurile aprinse.
Oamenii s-au obişnuit ca atunci când merg într-un cortegiu funerar, acesta să fie condus de preot, maşina mortuară cu decedatul, în spatele căreia merge familia, apoi restul oamenilor care participă la înmormântare merg pe jos.
În spatele acestora, obiceiul spune că cei care vin cu maşinile la priveghi trebuie să meargă cu acestea şi după mort, să ţină farurile aprinse spre a avea adormitul lumină şi să claxoneze de fiecare dată când se pleacă dintr-o răspântie, acolo unde preotul citeşte câteva cuvinte. Prin acest mod, este anunţat cortegiul funerar, iar la sate oamenii aşteaptă acest „semnal” pentru a ieşi la poartă şi a-şi lua adio de la consăteanul lor.
Femeile care ajută la înmormântare cu mâncărurile şi pregătirile trebuie să le pună câte un prosop nou de oglinda fiecărei maşini care merge în cortegiu. La fel se întâmplă şi cu bărbaţii care merg pe jos.
Toate persoanele de sex masculin care participă la înmormântare primesc un doliu din pânză mică, neagră, pe care şi-l prind în piept cu un bold.
În anumite zone ale ţării, la parastasul de 40 de zile, pe lângă pomana clasică şi slujba care se fac, oamenii adună cât de multe din fâşiile din pânză neagră pe care le-au prins în pieptul bărbaţilor care au fost la funeralii şi le dau foc la mormânt, chiar în faţa crucii.
Toate persoanele care au fost rude cu decedatul trebuie să poarte timp de 40 de zile doliu, adică doar haine de culoare neagră, iar bărbaţii au interzis la…ras. Nu se pot bărbieri până când nu se face acel parastas de 6 săptămâni, ci abia după. Altfel, se consideră că nu l-au onorat pe cel plecat dintre noi.
