>
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-a încheiat discret, fără prea multe explicații.
După o perioadă în care și-au trăit iubirea atât în privat, cât și în lumina reflectoarelor, cei doi au ales drumuri separate. Povestea lor a fost marcată de apariții publice, călătorii în destinații exotice și declarații de dragoste care sugerau o conexiune puternică. Cu toate acestea, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, iar acum fiecare își vede de propriul drum
Aceasta este a doua despărțire pentru tânărul milionar într-un timp relativ scurt, după ce, la începutul anului, relația sa cu artista Ioana Ignat s-a încheiat, dar se pare că nu pentru mult timp. Chiar dacă a trecut prin două separări în doar câteva luni, Dobrincu pare hotărât să își canalizeze energia în cariera sa.
Cei doi au petrecut timp împreună, fiind văzuți la cumpărături într-un supermarket, semn că relația lor ar putea să fi fost reînnoită. După sesiunea de shopping, cei doi au plecat împreună cu luxosul Ferrari al lui Dobrincu, iar destinația finală a fost chiar locuința acestuia.
”Nu mai suntem împreună. A fost foarte scurtă și foarte sinceră (n.r. relația). Nu e ușor să fii cu un om ca mine, îmi dau seama. Am și eu defectele mele multe, ca nici nu se văd. Îți dai seama care se văd, câte mai sunt pe lângă”, a spus Sebastian Dobrincu, în podcastul Acasă la Măruță.
Sebastian Dobrincu, cunoscut pentru pasiunea sa pentru tehnologie și afaceri, pare să se fi refugiat complet în muncă după despărțire. Recent, el a ales să se izoleze în Dubai, unde s-a dedicat unui program intens de lucru, lăsând deoparte orice distrageri. Această perioadă de concentrare maximă asupra proiectelor sale vine într-un moment important pentru industria inteligenței artificiale, domeniu în care este activ de mai mulți ani.
”M-am izolat singur în Dubai de ceva timp. Muncesc 18 ore pe zi, 5 le dorm, 1 mă antrenez. Mănânc în fața ecranului. E un moment critic pentru AI. În 2016 am făcut exact la fel, când intuiam că social media urma să schimbe lumea. Eram un puști fără experiență sau resurse. Aveam doar ambiție obsesivă, care aparent n-a murit. Și totuși. acelpariu a generat zeci de milioane de dolari. Să vedem ce iese acum”, a transmis Sebastian Dobrincu, pe social media.