Ioan Davidescu Știri 30.04.2026 22:36

De ce nu a mers Maria Constantin la înmormântarea lui Silviu Prigoană, nașul ei: „Mă chema să discutăm, să mă scoată din stare. M-a ajutat enorm”

De ce nu a mers Maria Constantin la înmormântarea lui Silviu Prigoană, nașul ei:

De ce nu a mers Maria Constantin la înmormântarea lui Silviu Prigoană, nașul ei. Silviu Prigoană a murit la vârsta de 60 de ani, pe 12 noiembrie 2024, în urma unui atac de cord. Maria Constantin a declarat că a rămas împietrită atunci când a aflat vestea și nu i-a venit să creadă că cel pe care îl considera un om plin de viață și de energie nu mai este.

 

Maria Constantin a vorbit cu multă emoție despre importanța pe care Silviu Prigoană a avut-o în viața ei, atât pe plan personal, cât și profesional. Acesta nu i-a fost doar naș de cununie (în timpul mariajului artistei cu Marcel Toader), ci și un adevărat pilon de susținere în momentele critice.

Mi-a picat ca din cer în momentul în care am auzit de moartea lui. Este omul care m-a ajutat. Nu am fost la înmormântare pentru că am înțeles că așa și-a dorit, că nu își dorește o înmormântare, ci să fie pur și simplu incinerat.

Probabil de acolo de Sus mă vede și știe că îi mulțumesc din tot sufletul. Am mai spus-o și când el era în viață, dar probabil nu a fost atât de luată în calcul. El este omul care m-a ajutat și inclusiv în perioada în care au apărut imediat articole când m-am despărțit de Marcel.

 

Au apărut articole că eram urmărită și am ajuns în casa unui milionar. Nu. Era nașul meu, Silviu Prigoană, care mă chema pentru că știa că nu dorm și o voi lua razna de ceea ce vedeam la televizor. Mă chema să discutăm, să mă scoată din stare. La el în casă erau foarte mulți oameni, se făceau petreceri, era tot timpul o veselie. Era un om atât de plin de viață și un om care pe mine m-a ajutat enorm’, a povestit Maria Constantin.