Când întunericul s-a abătut peste mințile tuturor și buldozerele politicii au strivit prietenii, povești, dar mai ales suflete, puțini am mai crezut în reîntoarceri și într-o societate normală la cap. Și totuși, din prea multe supărări, iată că se pot naște și rădăcini. Adânci, puternice, dar, în mod categoric, rădăcini. Ale începutului, ale unei punți între două lumi.
Punte generată de David Popovici, care a dat de înțeles, în timpul alegerilor prezidențiale, că își dorește o Românie înscrisă pe o traiectorie clară și că nici nu ia în calcul o deviere a țării de la normele europene. Și abia atunci a ieșit la suprafață toată spurcăciunea unui neam umil, mărunt în curaj și cu un prea puțin în educație revendicat prin ADN.
Erau, pe rețelele de socializare, sfârșituri, jeg, spuză și mizerie cât pentru o lume întreagă. Nu lipsea nimic, nu existau temeri, ci doar banale supraviețuiri. Șobolanii și gândacii online-ului românesc proliferau, privind mirați la oamenii fără suflet, care umblau bezmetic printre ei. Se luptau cu toții pentru resturi, pentru blestemul zilei de mâine. Dar, mai ales, aveau o țintă supremă. Un român care trebuia supus cu orice preț, îngropat în nefericire, dezbrăcat de vise, astupat cu foame și neputință.
Faptul că David Popovici a îndrăznit să ceară luciditate într-un vacarm de nedescris, că ne-a arătat drumul pe care el îl considera corect, a fost deja prea mult pentru oceanul de influenceri plătiți cu bani grei. Și, încă neanchetați de nimeni, nederanjați de vreun control – ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat ceva – totul a fost în regulă. Doar că toți credeau, deodată, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, în puterea apei.
Adică în forța nepământească pe care David Popovici a îmblânzit-o ca nimeni altul. Pentru că, mai presus de orice, Popovici a tăcut și a continuat să se trezească la ore înfiorătoare. Să muncească fiecare metru de bazin, să trudească pentru fiecare bucățică de secundă și să ierte chiar și neiertarea.
Pe David Popovici nu l-au interesat mizeriile, dejecțiile și vorbele grele aruncate asupra lui atunci când a intrat în bazin pentru cursa de 200 de metri liber de la Singapore. S-a luptat doar cu frânturi de antrenamente, l-au biciuit, probabil, emoții și frici.
Emoții multe, emoții care nu contenesc să curgă de peste tot, să te înconjoare și să te strângă până la sufocare, dacă nu ești obișnuit, dacă n-ai mai trăit așa ceva. Vin toate peste tine ca într-un dans nebun al umbrelor, mai ales când, pe umerii tăi, porți orgoliul a milioane de oameni. Căci asta s-a întâmplat, privind deja reacțiile acestui aur fenomenal.
Într-o țară ai cărei oameni sunt campioni mondiali la caterincă și tras chiulul, într-o țară care l-a pus la zid pentru că a îndrăznit să spună ceva – altceva decât au vrut unii să audă –, David Popovici a devenit eroul copilăriei copiilor noștri.
Priviți-i pe Facebook, pe TikTok, priviți micuți de toate vârstele cum trăiesc finala lui David Popovici, cum înoată printre vise, cum se înalță în fața televizoarelor cu fiecare braț de apă pe care David reușește să-l domesticească.
Ascultați-i cum se exteriorizează, ascultați-le miracolul din suflete, ascultați imnul României prin urechile lor. Sunt atât de mândri, atât de frumoși și atât de sus învață să sară datorită lui David Popovici.
Așa vom crește România aia frumoasă și educată. România aia care poate, luptă și reușește. România aia care nu mai suportă furturile, minciunile și bătaia de joc.
România aia care vrea altceva, care tinde spre normalitate și care se declară dezgustată de anumite personaje, de o clasă politică înfiorătoare și de proastă creștere.
România aia care visează și are curaj să facă. România aia care își construiește, cu migală, viitorul. În care nimeni nu fură, nimeni nu e numit politic în funcție, nimeni nu stă la stat, nimeni nu zice „nu pot” și „nu vreau”.
România aia care crește în fiecare zi, încet, dar sigur. La fel ca oricare altă carne de om. Pentru că, în cele din urmă, România este și o țară cu oameni frumoși, educați și care știu să deosebească binele de rău.
David Popovici a înotat la Singapore printre vise, dar mai ales printre realități. Printre nefericirile celor care îi comentau fiecare poză în online, printre corpurile și mințile goale ale celor care îi batjocoreau fiecare apariție. Căci acesta este adevărul, aici se ajunsese. Nu credeți? Vedeți ce se întâmplă la fiecare articol despre actorul Adrian Văncică, în presa online, ca să vă faceți o idee. Dar pregătiți-vă stomacul.
Aceasta este România de care David Popovici ne recomanda să ne ferim: o Românie bolnavă, măcinată de zeci de ani de frică și teroare, de invidii, neputințe și mizerii. Dar, mai ales, de oameni care jură că s-au pierdut printre neculpabilități și care au strigat, la masa heruvimilor, numai cu rugi și niciodată cu îndoieli.
Așadar, să ridice pocalul moralității toți influencerii care n-au luat bani ca să ne vorbească despre „apă vie”. Și nici ca să-l înjure pe David Popovici.
