>
David Popovici a scris istorie în sportul românesc la Jocurile Olimpice de la Paris. Înotătorul român, cvadruplu campion european și dublu campion mondial, a cucerit medalia de aur în proba de 200 metri liber, dar și medalia de bronz la 100 metri liber. Sportivul de 19 ani urmează să ia o pauză de aproximativ 2-3 luni.
David Popovici a revenit în România de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 în cursul zilei de vineri, 2 august. Sportivul legitimat la CS Dinamo a fost așteptat cu flori la aeroport. După parcursul fantastic din capitala Franței, David Popovici urmează să meargă într-o vacanță binemeritată.
„Acum vreau să uit puţin de înot. Aşa este sănătos pentru oricine, după o perioadă atât de intensă, în care luni la rând m-am antrenat non-stop. Chiar şi în afara bazinului, antrenamentele au tot continuat… toate sacrificiile, lipsa somnului şi totul din jur.
Au tot continuat în afara bazinului, cu viaţa socială… Ce urmează pentru mine? O pauză de două sau trei luni. Încă nu ne-am decis încă. Vreau doar să mă duc să înot în ocean, să îmi limpezesc mintea şi să mă întorc puternic”, a declarat David Popovici, într-o discuție cu Kyle Sockwell.
David Popovici a povestit că înotul din vacanță nu se compară cu antrenamentele zilnice. Campionul olimpic de la 200 metri liber adoră să înoate și a mărturisit că parcurge kilometri în fiecare zi în ocean.
„În prima săptămână după vacanţă te simţi ca o piatră în apă. Este teribil! Chiar dacă continui să înoţi în vacanţă, este diferit faţă de rutina de la antrenamente zilnice. Dar voi continua să înot.
Iubesc să înot, nu mă voi opri. Mă opresc doar din antrenamente, dar cred că înot kilometri în fiecare zi în ocean. Dar asta este diferit. Acum este momentul să mă relaxez puţin”, a mai spus David Popovici.
David Popovici a scris istorie la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, devenind primul sportiv care câștigă medalia de aur la înot masculin într-o ediție a JO. Absolvent al Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc” din București, David Popovici studiază în prezent cursurile Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.
David Popovici a câștigat medalia de aur în probele de 100 metri liber și 200 metri liber la Campionatele Europene de la Roma 2022 și Belgrad 2024. Totodată, David Popovici a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de la Budapesta 2022 în probele de 100 și 200 metri liber.